Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PS Nichifor, de Ziua Națională: 'Moștenim împreună o țară. Nu este doar un dar, ci și o responsabilitate'

basilica.ro
PS Nichifor

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a fost delegatul Mitropolitului Teofan la evenimentele de Ziua Națională organizate la Iași.

După slujba de Te Deum oficiată în Piața Palatului Culturii, ierarhul s-a adresat audienței explicând ce înseamnă darul moștenirii naționale, conform basilica.ro.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a utilizat considerațiile poetului Lucian Blaga care spunea că prin locul în care ne-am născut suntem legați și de un anumit meridian ceresc, înțelegând prin aceasta „o legătură pe care Dumnezeu o pune între om și locul în care s-a născut, legătură care presupune o chemare, un rost și o moștenire”.

„Când părinții lasă o moștenire fiilor săi, aceasta presupune grija, truda și înțelepciunea lor. Moștenirea nu este doar un dar, nu doar o agonisită cu care aceștia pornesc în viață, ci și o responsabilitate asupra moștenirii”, a spus ierarhul.

„Moștenim împreună o țară, cu agonisitele ei, cu înțelesurile ei, cu tradițiile ei”, a continuat PS Nichifor, „și această moștenire presupune unirea într-un gând, grijă și pricepere a celor ce pe 1 Decembrie, în această zi de prăznuire a neamului omenesc, la Alba Iulia, au putut să împlinească un dor al românilor de a fi una”.

Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul a subliniat că suntem chemați să înțelegem darul acestei moșteniri. „Pe de o parte să ne bucurăm de ea, pe de altă parte să înțelegem că trebuie să fim responsabili, să continuăm să o adâncim, să o îmbogățim”.

„O moștenire care ne stă înainte purtând în ea chemarea lui Dumnezeu de a fi noi înșine români, de a fi într-o unitate de simțire și de gândire, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Alba Iulia a fost conștiința de neam și înțelesul adânc că Dumnezeu va pecetlui acest dor la românilor”.

„Suntem chemați să aducem toată agonisita, grija și înțelepciunea noastră în lucrare și rugăciune împreună de a duce mai departe această moștenire, de a o păstra și de a o îmbogăți; de a putea spune, precum odinioară Ștefan cel Mare, că țara aceasta minunată este a noastră, și a urmașilor noștri, și a urmașilor urmașilor noștri. Să ne dăruiască Dumnezeu înțelepciunea ca prin cuvânt, prin gând, prin faptă, să aducem o sporire acestei moșteniri, făcând-o celorlalți mai curată, mai adevărată și mai bogată”.

La Catedrala din Iași, în cadrul Sfintei Liturghii de miercuri, clericii au rostit ectenii și rugăciuni pentru sufletele eroilor neamului românesc care au înfăptuit Marea Unire în anul 1918.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.