Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PS Timotei Prahoveanul: 'Fiecare are libertate, dar cei care iubesc lumina se vor întâlni cu Lumina Lumii, cu Cel Care dăruiește lumină tuturor'

basilica.ro
ps timotei

„Există și o altfel de vedere decât a ochilor – noi credem că aceasta este cea mai importantă”, a afirmat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în Duminica vindecării orbului din naștere. „Dacă orbul a avut această neputință a ochilor, el avea o foarte bună vedere a ochilor dinăuntru, pentru că avea o inimă curată.”

Ierarhul a oferit câteva exemple de persoane care au avut vedere duhovnicească: Saul a văzut lumina lui Hristos și a orbit trupește, dar privirea lăuntrică l-a transformat din prigonitor în apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Martiriul Sfântului Ștefan, când arhidiaconul Îl vede pe Mântuitorul la dreapta Tatălui, ne oferă alt exemplu de vedere duhovnicească, conform basilica.ro.

„Acestea sunt altfel de vederi, așa cum a fost și vederea ucenicilor pe Muntele Taborului, care abia au putut percepe slava Dumnezeirii care s-a arătat la Schimbarea la Față a Mântuitorului”, a precizat episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Evanghelia acestei duminici ne îndeamnă să avem credința orbului, dar și mărturisirea lui. După ce a primit lumina ochilor, el nu s-a sfiit să vorbească despre Mântuitorul”, a continuat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Dacă fariseii și cărturarii, care reprezentau clasa înaltă a societății de atunci, încercau să acopere, sau, mai grav, să conteste această minune, orbul a mărturisit. Avea o libertate care venea din dragostea lui față de Cel Care-l vindecase, dar și din inima bună pe care o avea.”

Astfel, „orbul și-a păstrat libertatea inimii și a cuvântului”, a precizat ierarhul.

„Evanghelia ne pune și nouă două căi în față: aceea de a urma calea luminii, sau calea întunericului. Ai posibilitatea să alegi viața sau moartea. Fiecare are libertate, dar cei care iubesc lumina se vor întâlni cu Lumina Lumii, cu Cel Care dăruiește lumină tuturor”, a încheiat Preasfinția Sa.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit duminică la Parohia Lunca din Protopopiatul Câmpina, unde a sfințit noua biserică și a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Marian-Răzvan Munteanu, care va primi harul preoţiei pe seama Parohiei Păşcani din Protopopiatului Ilfov Nord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.