PSD a decis: Cine va fi șeful comisiei speciale care va modifica legea SRI

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-04-2018

Actualizat: 17-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.profit.ro

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc miercuri, de la ora 13,00, într-o şedinţă comună, în care urmează să se dea votul asupra înfiinţării a două comisii speciale.

Pe ordinea de zi a şedinţei figurează constituirea comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale şi constiturea comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ.

PSD a stabilit că șeful Comisiei speciale care se va ocupa de legile din domeniul securității naționale, inclusiv legea SRI, va fi Gabriel Vlase, vicepreședintele Camerei Deputaților, au declarat surse politice pentru STIRIPESURSE.RO.

Vezi și: REACȚIE din CSM la decizia lui Iohannis de a NU o revoca pe Kovesi: Președintele a respectat dispozițiile constituționale

Liviu Dragnea a anunțat luni că de identificarea actelor normative care trebuie modificate se vor ocupa Gabriel Vlase şi Claudiu Manda, președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

Pe de altă parte, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a declarat marţi că liberalii nu sunt de acord cu înfiinţarea unor comisii speciale parlamentare pentru Legea securităţii naţionale şi Codul administrativ şi că intenţionează să le conteste la Curtea Constituţională după ce vor fi aprobate de plenul comun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri