Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD acuză Guvernul că își bate joc de amărâți: 'Legea consumatorului vulnerabil este prost scrisă, inaplicabilă şi prevede un sprijin foarte mic'

protv.ro
marius budai

Parlamentarii PSD vor depune un proiect de lege prin care TVA la lemnele de foc să fie redus de la 19% la 9%, a anunţat, marţi, deputatul social-democrat Marius Budăi.

El a afirmat că Legea consumatorului vulnerabil, adoptată fără amendamente, exclude, practic, câteva milioane de beneficiari.

"În expunerea de motive iniţială, erau cuprinse un număr de 427.000 de persoane, cu un buget de circa 420 de milioane. Ulterior, când legea a ajuns la Parlament, a ajuns cu acelaşi număr de persoane, dar cu un buget de 260 de milioane, un buget mult mai mic. Acea bătaie de joc de 10 - 20 de lei pe lună, în funcţie de tipul de tipul de combustibil cu care persoanele se încălzesc, este practic ridicolă. Au scos oamenii şi au uitat să prevadă, pentru cei care se încălzesc cu lemne le-au dat un sprijin foarte mic. De aceea noi, PSD, vom depune în perioada următoare un proiect, cred că s-a şi depus ieri la Senat, cu reducerea TVA la lemnele pentru foc de la 19 la 9%", a precizat fostul ministru al Muncii, la Parlament.

Potrivit acestuia, Legea consumatorului vulnerabil, "care este şi aşa prost scrisă, inaplicabilă şi prevede un sprijin foarte mic", are termen de intrare în vigoare de la 1 septembrie 2022. "Dar în următoarea iarnă ce fac cetăţenii români, cei care nu vor primi niciun sprijin? Şi sunt milioane de oameni. Amintesc că 66% din populaţia României se încălzeşte cu lemn de foc", a transmis deputatul PSD.

El a vorbit şi despre faptul că, la 15 mai, s-a împlinit un an de când Parlamentul a adoptat Legea 56/2020, care prevedea o pensie pentru urmaşii personalului medical care a pierdut lupta cu noul coronavirus, însă nu s-au emis normele de aplicare.

"Timp de un an, Guvernele Orban şi Cîţu nu au considerat necesar să emită normele de aplicare, astfel încât la bugetul pe anul 2021 să fie cuprinşi aceşti bani. Iată că, aşa cum le spuneau ei, 'eroii din linia întâi', au rămas doar cuvinte goale. Practic, e o bătaie de joc la adresa urmaşilor personalului medical care a decedat în urma luptei cu coronavirusul", a spus fostul ministru al Muncii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.