PSD Diaspora îşi exprimă susţinerea pentru Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-02-2017

Actualizat: 17-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD Diaspora îşi exprimă susţinerea pentru preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, şi pentru premierul Sorin Grindeanu "în demersul de a continua aplicarea viziunii politice social democrate" şi salută implementarea măsurilor în favoarea românilor de peste hotare.

"Organizaţia PSD Diaspora salută măsurile cuprinse în programul PSD şi implementate de Guvernul Grindeanu, cu efecte pozitive directe şi imediate în ceea ce îi priveşte pe românii de peste hotare. În acest sens, amintim eliminarea a 25 de taxe consulare şi înfiinţarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni", menţionează un comunicat transmis vineri Agerpres. Potrivit sursei citate, PSD Diaspora îşi exprimă susţinerea pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu.

"Ne exprimăm susţinerea pentru preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, şi pentru premierul Sorin Grindeanu, în demersul acestora de a continua aplicarea viziunii politice social democrate, în concordanţă cu mandatul de încredere rezultat în urma votului din 11 decembrie 2016 şi în beneficiul tuturor românilor", menţionează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri