Premium
Psihiatrul Gabriel Diaconu o analizează pe medicul Flavia Groșan, cea care a explicat că aplică altă schemă de tratament și a vindecat 1000 de pacienți de Covid-19. Diaconu compară ieșirea în decor a Flaviei Groșan cu cea a unui soldat care în timpul lui Hitler refuza salutul nazist și arată că aceasta este o tehnică de rupere a rândurilor și de ieșire în evidență.
”De ce are sens ancheta disciplinară a Colegiului Medicilor în cazurile Adinei Alberts și Flavia Groșan,
Dar și de ce e puțin probabil că decizia comisiilor de etică, oricare va fi ea, va face vreo diferență...
Majoritatea dintre cititori probabil nu e la curent cu năzdrăvăniile lansate în spațiul public de unii medici, în ultimele 12 luni de când trăim prin pandemie.
S-a distins odată, cu laur și măslină, doamna profesor doctor Pop, al cărei pitoresc a atins un climax când s-a panicat profund despre ce-o să fie când începe campania de vaccinare împotriva COVID. A fost ceva cu săriți, să nu cumva, studii făcute pe genunchi și-o să plătiți că murim de toate acelea.
Niște sute de milioane de doze mai târziu distinsa coleagă (sic!) de breaslă e vie, dă din mâini și din picioare, și continuă să-și spună părerea la fel de seren ca până acum despre câte în lună și în stele. Nu înainte de-a fi descurajat câțiva zeloți să nu cumva să-și injecteze zeama, că cine știe.
Ai putea să argumentezi, teoretic, că ce-a făcut doamna doctor Pop, și mai nou ce fac Alberts și Groșan, este o abatere grosolană de la practica etică medicală. Pop e oftalmolog, Alberts e chirurg...
Dar Groșan e pneumolog.
Fiecare, în felul ei, a păcătuit în fața opinie publice. A păcătuit pentru că a vehiculat informații fără acoperire științifică. A păcătuit pentru că a ilustrat malițios, deformat și uneori flagrant ne-adevărat ce fac doctorii din spitale cu pacienții diagnosticați cu COVID. Și a păcătuit hipocratic față de pacientul anonim căruia noi i-am jurat, cândva, că mai întâi n-o să-i facem rău, dacă bine nu se poate.
De aici încep problemele.
În primul rând, pacientul este anonim. Ca și orice altă ”comisie de anchetă”, Colegiile teritoriale ale medicilor (Bihor, București) pot stabili întâlniri în cadrul departamentului juridic cu persoane fistichii precum oricare dintre cele trei în care să stea de vorbă despre etică și deontologie. Dar, vorba lui Mark Twain, lipsește ”habeas corpus”, adicătelea victima, cadavrul, mortul mai pe românește.
Opinia publică nu are un caracter corporeal. N-avem o relație formală cu cetățeanul Publică, Opinia Consuela.
Dacă în cazurile Pop și Alberts discuția chiar ar merita oprită aici, căci domniile lor se prevalează de dreptul constituțional la opinie și la limită pot fi mustrate de Colegiu pentru că recomandă măselariță și iarba broaștei (să zicem), în cazul Groșan lucrurile sunt un pic mai complicate.
N-o știu pe Flavia Groșan. Și nu-mi place cum arată. Nu-mi place cum vorbește. Iar pretenția că îi e drag un antibiotic mi se pare simpatică dar dubioasă.
Dar femeia a descris experiența ei (aparent vastă, faraonică și legendară) în ce privește tratarea de cazuri COVID. După care a făcut niscaiva comentarii mai în bază, mai în acid, despre coledzi. Spiritele fiind deja încinse, și tochitura națională deja pusă pe foc și sensibilizată (vezi speța Sibiu, altă potroacă), când a mai ieșit și Groșan să-și spună părerea dragii mei de la Bihor (și-o spun fără niciun sarcasm, îi știu și-mi sunt dragi) s-au foarte opărit.
Doar că, deodată, buturuga mică riscă să răstoarne carul mare.
Ce zice de fapt Groșan? Băbăieți, eu n-am folosit protocolul vostru. Eu am folosit protocolul meu. Și-al meu e mai bun. Al vostru e de rahat. Eu am salvat vieți. Voi ați omorât (sic!) oameni. Bine, nu expressis verbis, dar pe-acolo.
Într-o lume normală, afirmațiile Flaviei Groșan n-ar fi trebuit întâmpinate cu viperina chemare la comisie. Domnia sa ar fi fost contactată de urgență de ”comitetul tehnico-științific” al Ministerului Sănătății, i-ar fi oferit careva un loc pe scaun și-un pahar cu apă și apoi ar fi rugat-o să-și pledeze cauza. Dar nu așa, dâmbovițean și cu titluri îngroșate. Dacă se poate cu o prezentare, niscaiva cifre, o discuție privind statistica ei, comparație cu statistica oficială. Cine știe, o fi adevărat și stăm pe-o comoară, pe cuspa unei descoperiri care ar putea schimba soarta unor bolnavi.
Căci ”medicină bazată pe dovezi”. Nu medicină bazată pe povești. Nu medicină bazată pe gazetă. Și nu medicină bazată pe iubirea de pastile.
Există o șansă că, după această discuție, fie ”comitetul tehnico-științific” (recte Ministerul), fie cinstita și onorabilă doamnă doctor Groșan să sufere un fior pe spinare. Dânsa a tratat (din afirmații proprii) 1000 de pacienți în ultimul an. Restul ecosistemului (y compris ”soluțiile doctorului Musta” respectiv ”protocoalele profesorului Cercel”) a tratat peste 800.000 de pacienți. E o comparație plauzibil de făcut, dacă stati să te uiți, măcar din perspectiva a) ratei de supraviețuire, b) sechelelor pulmonare observate respectiv c) complicațiilor pe termen scurt și mediu.
Ce mă intrigă pe mine este DE CE nu face nimeni o astfel de comparație. Pacientură bogată, nevoie de cunoaștere matematică minimă.
Și abia DUPĂ aceea, la o adică, admițând că Groșan (speculez aici) s-ar trezi c-a trăit o iluzie, un miraj, în care-a crezut ca doctor că tratamentele ei sunt perfecte (doar că nu erau), și abia DUPĂ ce, în pofida dovezilor, Groșan ar continua cu propriul ei kung-fu în loc de cel al comitetului, deci numai atunci pesemne că ar merita o invitație la Colegiu.
Deocamdată vorbesc doar sentimentele rănite, pneumoloaga apud Maglavit se va trezi c-o droaie de adulatori, nu mai zic pacienți, și până n-o muri unul și să-i mai și facă plângere la Colegiu simplul fapt că apare la ziar, c-o întreabă de sănătate diverși ipochimeni la televizor și-i redifuzează opiniile savante a) nu fac bine comunității medicale dar b) îi fac foarte bine dânsei.
Este ceea ce eu numesc ”avantajul minoritarului” sau ”bias-ul de excepție”. E ca băiatul ăla din poza cu hitleriștii care e singurul care nu salută ”heil”. După ce-l observi, nu-ți mai poți lua ochii de la el (și da, sunt conștient că analogia cu hitleriștii mă pune în aceeași găleată cu Mircea Dinescu, sper că n-o să mă bănuie nimeni de naționalism socialist sau afinități fasciste).
Drept este că nu-mi plac nici Pop, nici Alberts, nici Groșan, nici Alexe, nici Raoult (intrat deja în legendă), nici nimeni care – de la înălțimea poziției lor de autoritate – propun soluții medicale în COVID. Sunt un medic al bunului simț pe care nu-l interesează într-atât autorii, cât munca de echipă și argumentul comparativ. Facem A, și nu B, pentru că ne-am uitat la amândouă, le-am comparat în orb una cu alta respectiv pe amândouă cu C, unde C = nimic, și a reieșit că A e mai bun decât B, care B nu e musai statistic mai bun decât C, dar A da.
Dacă n-ai înțeles ultima propoziție e foarte probabil că ești vulnerabil la oameni ca cei descriși mai sus. Și e timpul să discuți din nou cu medicul tău curant.”, scrie Gabriel Diaconu.
