DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Psihoza anti-străini din Harghita riscă să scape de sub control: Brutăria din Ditrău va angaja 4 muncitori din Nepal, pe lângă cei din Sri Lanka

Mediafax
sri lanka

După revolta populară apărută în Harghita din cauza angajării unor brutari din Sri Lanka, caz care a făcut înconjurul României, fiind relatat inclusiv în presa internațională, sătenii speriați vor avea noi vecini din străinătate.

Brutăria din comuna Ditrău, județul Harghita, unde lucrează angajați din Sri Lanka, va angaja încă patru brutari din Nepal, aceștia urmând să sosească în România peste o lună, a declarat patronul societății comerciale, Kollo Katalin, pentru MEDIAFAX. Cei patru sunt angajați cu experiență, care au lucrat în domeniu.

„Vom angaja cam într-o lună alți patru cetățeni străini, de această dată din Nepal, conform contractului cu agenția care ne furnizează forță de muncă din străinătate. Ei se vor alătura celorlați trei angajați din Sri Lanka, din care doi lucrează în brutărie iar ultimul venit, la patiserie, este un patiser priceput. Cei patru nepalezi care vor veni au experiență, sunt calificați, și vor lucra în brutărie sau în patiserie, unde vom avea mai mare nevoie”, a spus Kollo.

Aceasta a spus că la brutărie nu s-a primit, încă, oficial, petiția semnată de peste 1800 de cetățeni din Ditrău, așteptând ca inițiatorii să facă și acest gest, pentru a putea primi un răspuns.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.