DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Putin nu va permite niciodată Ucrainei să devină o Finlandă (analiză Foreign Policy)

europa, rusia, ucraina, belarus, românia,

Ideea că Ucraina ar trebui să devină un stat-tampon neutru între Vest și Est acumulează popularitate în calitate de soluție pentru actuala criză din Europa de Est. Unii îi spun „finlandizare” ori „modelul finlandez”, referindu-se la politica de neutralitate a Finlandei din cursul războiului rece.

Președintele francez Emmanuel Macron sugera chiar săptămâna trecută ca finlandizarea să fie „unul dintre modelele de pe masă” la discuțiile cu președintele rus Vladimir Putin pentru ameliorarea tensiunilor privind Ucraina.

A doua zi Macron a dezavuat opțiunea, insistând că ar fi fost citat greșit. Însă alții, precum editorialistul Thomas Friedman de la The New York Times, încă mai apreciază că o Ucraină neutră poate înlătura percepția lui Putin că ar fi „încercuit de NATO”, cât și concentrarea de trupe din jurul țării.

Ideea e greșită din două motive, apreciază Foreign Policy, citat de Rador.

În primul rând Ucraina este deja o țară neutră, de facto.

Nu e membru NATO și UE, oricât i-ar fi plăcut să fie. Fostul secretar general al NATO Jaap de Hoop Scheffer a declarat recent: „Toți, inclusiv Putin, știu că Ucraina nu va deveni membru NATO în viitorul previzibil și imprevizibil. E deja un stat-tampon. E un lucru pe care nu-l veți auzi niciodată de la secretarul general al NATO Jens Stoltenberg; funcția nu-i permite. Însă eu îl pot spune acum”. Unul dintre motivele pentru care Ucraina nu prea are perspective de aderare la NATO este instabilitatea granițelor ei - „mulțumită” lui Putin.

Același lucru li s-a întâmplat și Moldovei și Georgiei.

În ciuda acestei realități, Putin e extrem de supărat. El nu poate trăi cu o Ucraină neutră în fața porții. Din contră, o vrea subordonată și înrolată în sfera de influență a Rusiei, așa cum era odinioară. Metoda lui pentru a obține acest lucru constă în agresiune și intimidare, folosite încă de la anexarea Crimeii și ocuparea regiunii Donbas în 2014.

Deocamdată el a obținut opusul: ucrainenii își doresc tot mai mult integrarea cu Vestul. Dacă în aprilie 2012 doar 13% din ucraineni considerau NATO a fi cea mai bună opțiune de securitate, în august 2019 proporția lor era de 36%. Alt sondaj indică o susținere de 53% pentru aderarea la NATO, în 2021.

Asta-l supără pe Putin: chiar dacă Ucraina rămâne neutră, mulți ucraineni ies de pe orbita Moscovei.

Cu cât Putin îi presează mai tare, cu atât mai mult ei privesc spre Vest și prețuiesc suveranitatea, democrația și presa liberă. A avea Ucraina drept stat-tampon este în mod evident insuficient pentru Putin; el vrea să-i distrugă suveranitatea, democrația și instituțiile independente. Acesta e motivul pentru care a concentrat 130.000 de trupe la granița ei în ultimele săptămâni. Un fost ministru portughez al afacerilor europene, Bruno Maçães, a scris: „Putin nu vrea o Ucraină neutră. Vrea o Ucraină rusească”.

Ceea ce ne aduce la al doilea motiv pentru care comparația cu neutralitatea Finlandei în cursul războiului rece e eronată: vreme de decenii Moscova i-a permis Finlandei, în cadrul neutralității ei rigide, să rămână democratică și să-și dezvolte instituțiile independente. În timp, conștientă de pericolul permanent al antagonizării Rusiei, Finlanda s-a deplasat lent dar decis înspre Occident.

Moscova i-a permis deoarece neutralitatea ei e garantată de Tratatele de Pace de la Paris din 1947. Finlanda nu putea fi membru NATO, UE sau al oricărui club considerat occidental de Moscova - dar, deși a respectat cu grijă această constrângere, guvernul finlandez chiar a avut libertatea de a-și cârmui țara. Firește, a fost nevoie ca această libertate să fie câștigată pas cu pas. Rene Nyberg, fost ambasador finlandez în Rusia, a declarat într-un interviu că guvernele Finlandei pășeau ca pe coji de ouă în relația cu Moscova.

De exemplu, Finlandei nu i s-a permis să devină membru al Asociației Europene a Liberului Schimb, un club al non-membrilor UE. Apoi, cu viclenie, Finlanda a propus înființarea a două asociații: Finefta, adică Asociația Europeană a Liberului Schimb-Finlanda, și Comecon, sau Consiliul pentru Asistență Economică Reciprocă, o organizație în oglindă cu Finefta, la care mai participau doar state comuniste.

„Prin manevre inteligente, ne-a reușit”, a declarat Nyberg. „Desigur, Finefta chiar am folosit-o, în vreme ce varianta Comecon n-a mai ajuns să fie activată deloc.”

Tratatele de pace din 1947 stabilesc atât neutralitatea Finlandei, cât și frontiera ei de aproximativ 1.300 de kilometri cu Rusia. Finlanda și-a evacuat complet teritoriile cedate atunci Rusiei și a incendiat nu numai casele, ci sate întregi.

A fost o experiență dureroasă. Dar, drept urmare, nu au existat regiuni iredentiste, adică aflate sub jurisdicția unui stat dar având principalele legături culturale, istorice și etnice cu alt stat. Granița din 1947 nu a fost niciodată contestată. Ani întregi Finlanda a fost un mare exportator în URSS. Moscova o numea țară „prietenoasă”. Acest aranjament, oricât de delicat era, a fost susținut de ambele părți, întrucât în condițiile date era în interesul amândurora.

Un lucru a fost întotdeauna clar, a afirmat Nyberg: „finlandezii trăiau de o parte a graniței, cu instituțiile lor puternice și democrația parlamentară; de cealaltă parte, rușii trăiau sub autocrație. Era o delimitare limpede. Noi aparțineam lumii libere, Occidentului”.

Această libertate și suveranitate de a-ți decide propria soartă e ceea ce-i refuză Putin acum Ucrainei, chiar dacă ea se menține de facto neutră.

Între Rusia și Ucraina nu există tratat de pace care să-i garanteze ultimei neutralitatea. Nici n-ar putea exista: Ucraina însăși nu l-ar accepta. În consecință, relația bilaterală e dominată de suspiciune și neîncredere. Trupe rusești ocupă în prezent Donbas și Crimeea. Încă un contrast evident cu Finlanda: după semnarea tratatelor în 1947 Armata Roșie n-a mai pus vreodată piciorul în Finlanda.

Adevărata problemă a lui Putin e faptul că foste țări ocupate cândva de URSS și Rusia țaristă au fugit (sau au încercat să fugă) spre Occident după căderea Zidului Berlinului în 1989.

Nu e vreo coincidență că ele au cerut întâi primirea în NATO și abia apoi în UE. NATO, socoteau ele, le va proteja de Rusia. Polonia și Ungaria creează acum probleme în UE, contestându-i valorile și principiile. Grăitor e faptul că în NATO ele nu fac astfel de jocuri.

Nici un stat NATO provenit din blocul sovietic nu are îndoieli în privința apartenenței sale la alianță. În timp ce Putin amenință cu invazia aceste țări, cere schimbarea statutelor NATO și retragerea trupelor alianței, nici unul dintre aceste state nu face opinie separată în cadrul NATO.

Până și premierul ungar Viktor Orban, care adesea se gudură pe lângă Rusia și alte autocrații, n-ar visa vreodată să se delimiteze de NATO.

Rusia e hotărâtă să nu piardă Ucraina, așa cum le-a pierdut pe celelalte. În lungi eseuri publicate de Stockholm Centre for Eastern European Studies, toți cei șase foști ambasadori suedezi la Moscova care mai sunt încă în viață apreciază actualul conflict drept deopotrivă predictibil și inevitabil.

Unii își amintesc bine cum până și reformatorii subordonați președintelui rus Boris Elțîn la începutul anilor '90, deși acceptau că foste republici sovietice acum independente trebuie să fie suverane, se așteptau totuși ca ele să rămână împreună într-un soi sau altul de uniune laxă. Iar în privința Ucrainei, acei reformatori erau de-a dreptul nostalgici: „Noi am fost acolo la noi acasă [...] Vom avea nevoie de viză să mergem la Ialta, în Crimeea, ori Odesa, unde ne-am născut și am copilărit [.

..] «Rusia» înseamnă mai mult decât «Federația Rusă», nu ne-o putem imagina cu adevărat fără Ucraina. Granițele nu fac altceva decât să iște conflicte și contradicții”. Despre Finlanda n-ar fi vorbit niciodată așa.

E interesant că în acele vremuri conducătorii ruși nu învinovățeau aproape deloc Occidentul pentru expansiunea NATO și UE. Elțîn părea să înțeleagă că nu Occidentul îi trăgea pe orbita lor, ci foștii sateliți sovietici înșiși fugeau de Rusia.

El a priceput că NATO și UE erau deopotrivă ambivalente în privința integrării Europei de Est, dar nici nu voiau s-o refuze - cum stau lucrurile chiar și azi. Iar Elțîn a făcut cunoștință direct cu acea ambivalență: el însuși a vorbit despre aderarea Rusiei la UE o vreme, dar a renunțat după ce Bruxelles-ul nu i-a răspuns. Ceea ce și explică de ce Elțîn nu a învinovățit inițial Occidentul - ci mai degrabă Rusia, pentru că era prea slabă pentru a împiedica colapsul propriei sfere de influență.

Acesta, desigur, e și aspectul care s-a schimbat acum, cel puțin din perspectiva militară.

Schimbările politice din Rusia sunt întotdeauna dramatice, dar și superficiale. Nu a existat nicicând o ruptură reală cu trecutul. Fostele elite comuniste, incluzând serviciile secrete și forțele de securitate, dar și pe Putin, sunt încă la putere. Mentalitatea lor a rămas neschimbată. Poate că esența problemei pe care o are Vestul cu Rusia este că Vestul crede că o schimbare autentică e posibil, pe când Rusia nu crede.

Tomas Bertelman, ambasadorul Suediei în Rusia în 2008-2012, a observat că, spre deosebire de alte imperii de secol 19, Rusia nu a fost niciodată decolonizată. Imperiul rus s-a prăbușit în 1917, dar URSS i-a prelungit existența cu încă 70 de ani. „Rusia nu a avut vreo altă identitate în afară de cea de imperiu, iar perpetuarea imperiului a devenit și încă mai este atât de importantă pentru regim încât influențează deopotrivă modul în care e guvernată țara și cel în care-i sunt folosite resursele”, scrie Bertelman.

Tradiția imperială și tendințele autoritare interacționează și au rădăcini comune. Ele l-au configurat pe Putin și exercită o influență decisivă în Rusia contemporană. Actuala criză e una dintre consecințe. Ea nu poate fi soluționată doar prin transformarea Ucrainei într-o nouă Finlandă. În ochii Moscovei, Ucraina nu e Finlanda - și fix aceasta e problema.

de Caroline de Gruyter (membră a European Council on Foreign Relations) -Foreign Policy (preluare Rador)

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.