Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin speră că NATO va analiza propunerile Rusiei de reducere a tensiunilor

nato rusia

Rusia nu poate să nu fie îngrijorată de creșterea neîncetată a potențialelor și a infrastructurii militare ale Alianței Nord-Atlantice (NATO) în apropierea granițelelor ei, dar Moscova speră că Alianța va analiza inițiativele ei de reducere a tensiunilor, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în mesajul său video adresat participanților și oaspeților celei de-a IX-a Conferințe pentru Securitate Internațională de la Moscova, text publicat pe site-ul Kremlinului și preluat de agenția TASS.

”Este de la sine înțeles că nu putem să nu fim îngrijorați de creșterea neîncetată a potențialelor și infrastructurii militare ale NATO în apropierea granițelor noastre, precum și de faptul că Alianța refuză să analizeze în mod constructiv propunerile noastre de dezescaladare a tensiunii și de reducere a riscului unor incidente imprevizibile”, afirmat liderul rus.

El a subliniat că partea rusă speră ca dorința de a dezvolta relații constructive și bunul simț ”vor triumfa într-un final”.

Președintele a arătat că eforturile Rusiei sunt menite să reducă riscurile, să asigure predictibilitate și să rezolva divergențele prin dialog și acorduri concrete, inclusiv în domeniul controlului armelor.

”Ecuația securității” și lecțiile războiului

Putin a amintit că, anterior, Moscova a trimis o propunere de elaborare a unei noi ”ecuații de securitate”. În acest sens, președintele a subliniat că noua ”ecuație de securitate” trebuie să țină cont de toți factorii ce influențează stabilitatea strategică în interconectarea lor.

Liderul rus și-a exprimat convingerea că ”voința politică și disponibilitatea de a face compromisuri au puterea de a aduce un rezultat pozitiv”. O dovadă clară în acest sens este, potrivit președintelui, prelungirea de către părțile rusă și americană a Tratatului privind reducerea armelor strategice ofensive până în 2026.

Putin a amintit că, la 22 iunie, Rusia a marcat o dată dureroasă – 80 de ani din ziua când Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică. Președintele a subliniat că, pentru Rusia, lecțiile Marelui Război pentru Apărarea Patriei au o valoare aparte. Putin a asigurat că autoritățile țării vor face totul pentru a garanta pace și securitate pentru ruși, de a perfecționa Forțele armate, de a folosi posibilitățile diplomației, ”de a purta un dialog consistent cu toți partenerii interesați”.

El a pus un accent deosebit pe faptul că Moscova nu dictează voința sa altor țări, fiind gata să folosească, în condiții egale, metodele politice și diplomatice, să participe la rezolvarea problemelor globale și regionale, să extindă colaborarea edificatoare cu toate țările.

”Dezvoltăm potențialul nostru de apărare pe baza principiului suficienței rezonabile și nu tindem către un determinant avantaj militar unilateral și o răsturnare a echilibrului de forțe în favoarea noastră, mai ales într-un domeniu atât de sensibil precum stabilitatea strategică. Dar niciodată nu vom permite ca cineva să tragă acest echilibru spre sine”, a concluzionat președintele Rusiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.