Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Qatarul a anunțat când începe armistiţiul între Israel şi Hamas

cdn.vox-cdn.com
gaza hamas israel

Qatarul a anunțat când începe armistiţiul între israel şi Hamas

Un armistiţiu între Israel şi Hamas urmează să înceapă vineri, la ora locală 7.00 (şi ora României), iar ostatici civili să fie eliberaţi la ora locală 16.00, anunţă joi Qatarul, relatează CNN.

În total, 13 femei şi copii urmează să fie eliberaţi, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului de externe din Qatar, Majed Al-Ansari.

O listă a ostaticilor care urmează să fie eliberaţi a fost transmisă serviciului israelian de informaţii externe Mossad, anunţă el.

Negocieri înntre toate părţile mediatoare au continuat până joi dimineaţa, precizează purtătorul de cuvânt.

Un armistiţiu urma să înceapă joi, însă a fost amânat.

Potrivit unui acord între Israel şi Hamas, cel puţin 50 de civili ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza urmează să fie eliberaţi, în schimbul eliberării a 150 de deţinuţi palestinieni din Israel şi unui armistiţiu de patru zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.