Premium
O gândire și o politică strategică în agricultură trebuie să plece cel puțin de la o cunoaștere cât mai exactă a istoriei recente a agriculturii românesti. Să înțelegem ce a fost bun și ce nu. Un prim aspect ce trebuie semnalat este lipsa unei viziuni unitare și durabile în sectorul agricol romanesc. Ca să ai o viziune trebuie să readucem agricultura pe o componentă educațională durabilă. Fără educație, cam nimic nu se poate. Dacă ne uităm astăzi pe datele statistice, la veșnica balanță comercială a României, cu predilecție la produsele agricole, observăm această lipsă de viziune pe un sector în care resursa cea mai importantă pe care o avem noi astăzi, pământul sau cernoziomul, o resursă finită, ba mai mult o resursă pe care o pierdem de la an la an datorită scăderii calității acestuia din diverse motive ce țin de natură si om, putem observa că această calitate a solului, îsi va pune amprenta nu atât în scaderea productivității pe unitatea de suprafață, ci mai ales pe calitatea materiei prime obținute. Aici am putea face diferența într-o piață mondială tot mai concurențială.
Un al doilea aspect ar fi importanța creșterii competitivității sectorului zootehnic și agroalimentar, al gradului de acoperire al consumului de alimente din producția noastră internă, astfel să ajungem la statutul de exportator agroalimentar net.
Cum putem atinge acest deziderat? Printr-o gandire asezată, în funcție de importanță,
printr-o agricultură intensivă, cea performantă, aducătoare de profit, cea care determină plus valoare și locuri de muncă în agricultură, prin măsuri de comasare la campie și șes, să fie maximizată prin rezultate cantitative și calitative remarcabile, să continuăm dezvoltarea pe componenta vegetală și să o creștem pe componenta zootehnică (acolo unde sunt cereale să creștem animale) prin plusul de valoare obținut din materiile prime, crescând astfel competitivitatea sectorului agroalimentar.
Apoi o agricultură tradițională-țărănească, cu predilecție din zona de deal, podiș, submontan și montan, cea care ne-a consacrat ca nație și neam, să o conservăm și să o adaptăm unui singur scop pentru a exista și în viitor, anume PIAȚA. Dacă nu o aducem cu orientarea spre piață, prin măsuri viabile, o condamnăm la subzistență și degeaba le-am dat prin diverse sacrificii și reforme agrare, proprietatea mult dorită.
Așa cum a fost mereu nevoie de o analiză și de acum încolo vom continua să dezvoltăm concepte aplicate, precum în majoritatea domeniilor fundamentale din economie. Agricultura se afla în permanentă schimbare și este nevoie să țină pasul cu actualele vremuri, mai ales aș sublinia printr-o implicare cît mai realistă și coerenta în elaborarea noi viziuni asupra Planului National Strategic post 2022. De aceea, consider că este vital să ne oprim atenția la cel putin 3(trei) demersuri de asumat din numărul mare de obiective alese și anume:
1. Asocierea și Cooperarea în agricultură – integrarea pe lanțul de producție
2. Stimularea piețelor agroalimentare și dezvoltarea sectorului zootehnic în România
3. Finalizarea Programului National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România. Numai printr-o rețea națională de canale reabilitate vom putea crește sustenabilitatea în agricultură, consolidând astfel dezvoltarea rurală.
