Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Radu Banciu o distruge pe Simona Halep după testul antidoping: Bine că nu a venit controlul acesta după Roland Garros sau după Wimbledon

Radu Banciu

Radu Banciu a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, după ce a aflat că Simona Halep a fost depistată pozitiv la testarea antidoping.

„Suntem la faza declarațiilor. Simona Halep a spus că începe cel mai greu meci al carierei sale. Din fericire, cariera e pe final. Bine că nu a venit controlul acesta după Roland Garros sau după Wimbledon, turneele pe care le-a câștigat.

Ne duce cu gândul la situația Andreei Răducan, pe care românii au acceptat-o așa. Nu suntem o națiune care să își permită să dea jos de pe piedestal astfel de personaje. Nu avem onestiate și nici cultură sportivă. Națiuni mai dezvoltate, inclusiv intelectual, i-au distrus pe acești impostori, nu îi mai găsești nici pe google. Exemple sunt destule, îmi vine în minte ce a pățit Lance Armstrong.

Dar noi nu vom face asta, noi vom avea suspiciuni, îi vom bănui pe ăia. Suntem utopici și naivi, așa cum am fost și în modul cum am abordat performanțele ei.
Simona Halep nu a fost o sportivaă ieșită din comun, a beneficiat de o conjunctură, cu puține jucătoare de calitate. Nu va rămâne în istorie.

Acum riscă să fie radiată, e situația grava. În tenis nu se prea fac controale, șansele să fii prins sunt minime. Au fost vreo două cazuri mai cunoscute, cu cehul Korda și Sharapova… Federația de tenis nu e interesată să intervină.

Cei de acolo vor să păcălească. Sigur, nu reușesc să ne păcălească pe toți. Nici federer, nici djokovic și nici Nadal nu sunt campioni adevărați. Eu și cu tine suntem! Pentru că eu, nu știu dacă și matale, îi plătesc pe ăștia. Am 14 canale de streaming unde sunt abonat. Dacă nu eram așa pasionat de sport, ăștia nu apăreau. Noi ne uităm la ei, nu ei se uită la noi! Să nu uite asta”, a spus Radu Banciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.