Radu Mazăre și fratele său au făcut cerere să fie eliberați, temporar, din închisoare

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 14-05-2022

Actualizat: 14-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Radu Mazăre și fratele său, Alexandru Mazăre, au depus o cerere de eliberare din penitenciar. Mama celor doi s-a stins din viață ieri.  Dacă Radu Mazăre stă deja de o mai lungă perioadă de timp în închisoare, fratele său a ajuns doar recent în spatele gratiilor.

Fratele lui Radu Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale, s-a predat Poliției, în București. Un bărbat de 50 de ani, din județul Constanța, s-a prezentat la sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale, anunță Poliția Capitalei. „După îndeplinirea formalităților necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea incarcerării”, anunța poliția după predare.

Citește și:  Cristian Popescu Piedone, primul mesaj din închisoare: Știu că dansați cu cuțitele la brâu și vă visați deja stăpâni pe primărie!

Vestea că mama celor doi a murit a fost făcută publică pe Facebook.

"Dragostea ei de mamă i-a dus inima în Infinit.

Sunt cu tine,umăr lângă umăr,urcăm muntele,până ce rămâne numai muntele.

Drum ușor spre lumea fără dor,doamna Gabi!“ - este mesajul transmis de fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri