DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raed Arafat confirmă că ne vom vaccina de PATRU ORI pe an: 'Imunitatea, după vaccin, este de 6-8 luni'

arafat vaccin

Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, a declarat că imunitatea, după vaccinare, durează până la opt luni, acest lucru fiind demonstrat deja în urma monitorizării persoanelor vaccinate deja, însă monitorizarea continuă. ”Nimeni nu poate să vină să spună cu certitudine că imunitatea durează 3 ani pentru că vaccinul nu există de trei ani”, a declarat Arafat.

”Ideea este că în momentul în care te-ai vaccinat, ai a doua doză şi mai ai zece zile care au trecut, şansa de transmitere scade şi era normal să nu mai ai carantina 10 zile, dacă te-ai vaccinat. Nu este vorba de pasaportul de vaccinare care limitează călătoriile sau aşa ceva, ci este vorba de o măsură normală de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minim 10 zile”, a declarat Raed Arafat, luni seară, la Digi 24, referindu-se la faptul că CNSU a decis că cei care au făcut ambele doze de vaccin nu mai stau în carantină la intrarea în România.

Citește și: Patru asociații de magistrați condamnă dur desființarea SIJJ și revenirea la DNA a competențelor de anchetare a judecătorilor și procurorilor: ‘Este o amenințare clară la adresa independenței individuale a acestora’

Arafat este convins că urmează să se stabilească la nivel european modul de recunoaştere a vaccinării împotriva COVID-19.

”Documentul pe care l-am primit, avea datele mele şi în limba engleză. Sunt discuţii la nivel european, o să se discute aceste aspecte şi poate o să se stabilească şi modul de recunoaştere din aceste ţări. (...) Nu ca să limiteze circulaţia, dar măsura luată de noi astăzi va facilita în scop turistic. Poate că unele ţări o să zică, ai vaccin- intri, nu ai vaccin - intri cu carantină. Nu putem spune nu dacă nu ai vaccin”, a declarat Arafat.

Citește și: Directivă de ultimă oră a ministrului Lucian Bode! Și-a trimis Corpul de Control la verificări!

Întrebat cât durează imunitatea, după vaccinare, Raed Arafat a explicat că deocamdată se cunoaşte că 6-8 luni, însă cu cât timpul trece, cu atât este demonstrată valabilitatea.

”La acest moment, ştim cu cât creşte timpul. Persoanele care au fost testate şi au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, cu cât trece timpul mai mult, şi se pare că imunitatea este valabilă şi acuma, înseamnă că timpul se prelungeşte. Deci în acest moment în 6-8 luni deja s-au făcut teste pe cei care au fost vaccinaţi şi nimeni nu a venit să spună ”atenţie că a scăzut” şi cu cât timpul trece şi testele demonstrează că anticorpii sunt prezenţi, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă. În acest moment asta putem zice. Nimeni nu poate să vină să spună cu certitudine imunitatea durează 3 ani pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni. Din ce am înţeles urmează să fie testaţi periodic timp de doi ani cel puţin”, a mai declarat Arafat.

Citește și: Raluca Turcan iese la rampă: ‘Există voci care au opinii diferite față de vocea președintelui PNL’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.