Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raed Arafat avertizează că incendiile izbucnesc mult mai ușor: Arderile necontrolate pe care le cauzează oamenii încă sunt multe

ziuaconstanta.ro
incendiu vegetatie

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a avertizat, joi seară, asupra riscului izbucnirii de incendii de vegetaţie sau de pădure, având în vedere perioada caniculară. Potrivit lui Arafat, arderile necontrolate, cauzate de oameni, sunt încă multe şi numărul acestora poate ajunge la 200 numai la un sfârşit de săptămână, anunță news.ro.

Întrebat joi seară, la Digi 24, cum explică faptul că anul acesta sunt de 7 ori mai multe focare de incendii, comparativ cu anul trecut, Raed Arafat a declarat că arderile necontrolate sunt cauzate de oameni.

”Din păcate, arderile necontrolate pe care le cauzează oamenii încă sunt multe. Noi, pe 24 de ore, intervenim şi la 100 şi ceva de intervenţii pe zi. În weekenduri,(...) sunt 50-60 de intervenţii de incendii în case şi 150- 200 de arderi necontrolate. Aceste arderi necontrolate sunt extrem de periculoase şi pot să se extindă. Am avut o situaţie recent când a fost atinsă pădurea de un incendiu necontrolat cauzat de o persoană care a vrut să îşi cureţe câmpul. Şi atunci s-a ajuns şi la o pădure şi a fost mai greu pentru pompieri să lichideze incendiul”, a spus Arafat.

Secretarul de stat a explicat că, având în vedere seceta, focul se aprinde mai uşor în această perioadă.

”Acum temperaturile sunt foarte mari, nu este apă, e totul uscat, deci arde mai uşor. Şi dacă mai bate şi vântul, deja răspândirea este mai rapidă. Gândiţi-vă că s-ar putea ca temperaturile să persiste o perioadă lungă. Cu cât persistă mai mult, cu cât nu scad, cu atât riscul incendiilor, pe zi ce trece este mai mare şi orice foc deschis este un factor declanşator. Responsabilitate mare să aibă fiecare persoană care merge în munte, merge în pădure, să nu aprindă focul în zonele respective. Uneori crezi că l-ai stins, dar nu l-ai stins bine, ai plecat, deci duce la apariţia unui incendiu”, a precizat Arafat.

Raed arafat a recomandat oamenilor să sune la 112 atunci când observă un incendiu.

”Dacă ai un foc, trebuie să pleci din zonă, să evacuezi zona. Pompierii pot să dea sfaturi pentru asta, de aceea avem şi mesajele RO-Alert. Cine vede fum, foc, în zonele de păduri, pe câmp, să sune imediat la 112, asta este cel mai important lucru”, a explicat Arafat.

Pompierii din mai multe judeţe au intervenit, joi, pentru lichidarea de incendii care au cuprins vegetaţie uscată şi chiar pădure.

Sute de hectare au fost deja afectate, intervenţiile fiind îngreunate de temperaturile mari, de zonele greu accesibile şi de vânt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.