Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută miercuri seara la Iaşi, că în cursul acestei zile ministerul Fondurilor Europene şi compania ApaVital au semnat acordul prealabil de măsuri în vederea încheierii contractului de finanţare.
Potrivit sursei citate, proiectul este finalizat din punct de vedere tehnic şi economic, urmând ca în scurt timp să fie încheiată procedura acordului de mediu.
"Programul de apă canal pe care l-am parafat astăzi într-un acord de parteneriat care acoperă 500 de milioane de euro, cu aproximativ 191.000 de beneficiari, reprezintă de asemenea un sprijin nesperat pentru judeţul Iaşi în materie de infrastructură de utilităţi. Acest proiect a fost deblocat dintr-un set de alte opt proiecte de alimentare cu apă potabilă şi de extindere de canalizare. Cele opt proiecte deblocate de acest guvern sunt parte din încă 250 de proiecte privind extinderea reţelei de apă şi canalizare pe care o avem în vedere în următoarea perioadă cu o finanţare de aproximativ 6 miliarde de euro", a afirmat Turcan.
Vicepremierul Raluca Turcan s-a aflat miercuri la Iaşi alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, prilej cu care a efectuat mai multe vizite în municipiul reşedinţă şi comuna Miroslava. Cei doi au luat parte la discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale, ai mediului de afaceri şi mediului universitar ieşean.
Raluca Turcan: Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canal din judeţul Iaşi intră în linie dreaptă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5.635
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
5.635

141
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
141

2.536
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.536

598
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
598

1.642
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.642

1.782
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.782

12.289
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
12.289

115
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
115

11.833
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.833

127
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
127

106
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
106

57
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
57

83
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
83
















Comentează