Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a participat, luni, la Bruxelles, la primul Forum de nivel înalt Uniunea Europeană - Statele Unite ale Americii pe tema reactoarelor modulare de dimensiuni mici, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
La forum au participat, potrivit sursei citate, comisarul european pentru acţiune climatică şi energie, Miguel Arias Canete şi secretarul SUA pentru energie, Rick Perry, alături de directorii generali ai Agenţiei Internaţionale a Energiei şi Agenţiei Energiei Nucleare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În intervenţia pe care a prezentat-o în sesiunea de deschidere a forumului, ministrul român a apreciat că evenimentul "reprezintă o confirmare suplimentară a procesului de aprofundare a parteneriatului transatlantic, în domenii strategice precum cel al energiei nucleare civile". Cu această ocazie a reafirmat sprijinul României pentru continuarea dezvoltării, la nivel european şi global, a industriei de energie nucleară civilă, luând în considerare rolul acesteia în asigurarea securităţii energetice, precum şi contribuţia pe care o aduce la efortul general de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În ceea ce priveşte România, Mănescu a subliniat rolul important pe care energia nucleară îl joacă pentru menţinerea de către ţara noastră a unui mix energetic diversificat.
"A menţionat proiectele de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă, precum şi pentru construirea unor unităţi suplimentare şi a informat, în context, asupra apartenenţei României la grupul statelor care sunt interesate de dezvoltarea, pe teritoriul lor, a unor reactoare de generaţia a patra, prin proiectul dezvoltat de Institutul de Cercetări Nucleare de la Piteşti", evidenţiază MAE.
În contextul recent al dezvoltării semnificative a industriei reactoarelor modulare de dimensiuni mici, Forumul industrial de nivel înalt UE - SUA şi-a propus discutarea provocărilor şi oportunităţile utilizării acestei tehnologii ca parte a viitoarelor sisteme energetice. Participanţii din mediile guvernamental, parlamentar, de afaceri şi de reglementare au avut oportunitatea de a discuta modalităţile de dezvoltare a cooperării UE - SUA în acest domeniu, evenimentul având o relevanţă specială în contextul procesului de consolidare a parteneriatului transatlantic.
Ramona Mănescu a vorbit, la Bruxelles, de proiectele de retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.089
Fostul șef SIE critică decizia lui Nicușor Dan: 'Implicarea României în acest conflict este o mare greșeală'
2.089

1.760
Război total în interiorul Guvernului: Ministrul Muncii îl acuză de minciună pe ministrul Fondurilor Europene
1.760

968
Viorel Cerbu, candidat la șefia DNA, despre anchetarea magistraților: NU am primit argumente care să înlăture percepția de lipsă de corectitudine
968

46
Senatul adoptă măsuri pentru reducerea duratei proceselor penale. Diana Tușa: 'Le mulțumesc tuturor colegilor pentru sprijinul acordat victimelor infracțiunilor'
46

6.065
PSD dă o primă mare lovitură în Parlament: Trece amendamentele la Legea bugetului, în ciuda opoziției PNL și USR
6.065

3.717
Bani pentru deplasări externe ale CCR, prinși în buget / Schimb de replici Nazare - Zamfir - Câciu / UDMR acuză „tratament preferențial” acordat Bucureștiului - UPDATE
3.717

2.567
Jocurile de noroc provoacă dispute în marile orașe - interdicție totală sau taxe mai mari? Olguța Vasilescu: 'Sunt aproximativ 1.000 de angajați în acest domeniu în Craiova'
2.567

3.956
Traian Băsescu avertizează asupra unor posibile riscuri de securitate: 'Statul român trebuie să ia urgent măsuri preventive'
3.956

2.798
VIDEO Sorin Grindeanu, întrebat dacă va fi sacrificat Ilie Bolojan înainte de Paște: România are nevoie de o schimbare
2.798

1.942
VIDEO Sorin Grindeanu: Nu este exclus să ajungem la alegeri anticipate dacă PNL iese de la guvernare
1.942

1.321
VIDEO Grindeanu, mesaj tăios pentru Bolojan: 'PNL singur nu îți ajunge să fii prim-ministru'
1.321

1.262
VIDEO Sorin Grindeanu, reacție la acuzațiile USR: 'Românii văd în fiecare zi cum crește prețul' / Apel către Guvern pentru adoptarea unei soluții
1.262

1.037
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și anunță că nu va ceda sub nicio formă în Parlament: Nu negociez absolut nimic!
1.037















Comentează