Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După ce i-a bătut apropoul lui Putin să plece până nu-i prea târziu, acum Kadîrov îi dă lectii de autoritate: 'Aș declara Legea marțială în toată Rusia'

Reuters
Ramzan Kadîrov

Șeful Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, și-a anunțat dorința de a declara legea marțială pe teritoriul Federației Ruse, dacă aceasta ar fi în puterile sale.

"Aceasta este părerea mea personală. Spun asta nu ca șef al republicii, ci ca cetățean, patriot și voluntar care ne ajută băieții, deși nimeni nu i-a obligat și nu a dat un astfel de ordin. Eu însumi m-am oferit voluntar să ajut și încerc să o fac cât mai eficient posibil", a scris el pe canalul său de Telegram.

Kadîrov a mai precizat că va folosi "orice arme" pe teritoriul ucrainean, deoarece astăzi Federația Rusă, potrivit acestuia, se află în război cu întregul bloc al Alianței Nord-Atlantice.

Kremlinul a afirmat marţi că nu există nicio discuţie despre mobilizare la nivel naţional în Rusia pentru a susţine campania militară din Ucraina, la câteva zile după ce o contraofensivă surpriză a forţelor ucrainene a alungat ruşii din aproape întreaga regiune Harkov (nord-estul Ucrainei), transmite Reuters.

''Pentru moment nu, nu există o discuţie despre asta'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări adresate de un parlamentar rus cu privire la mobilizare.

În legătură cu criticile la adresa conducerii ţării, exprimate de comentatori naţionalişti care au cerut mobilizarea, Peskov a spus că acesta este un exemplu de ''pluralism'' şi că ruşii în ansamblul lor continuă să îl sprijine pe preşedintele Vladimir Putin.

''Ruşii îl sprijină pe preşedinte şi acest lucru este confirmat de dispoziţia oamenilor. Oamenii sunt strâns uniţi în jurul deciziilor şefului statului. Referitor la celelalte puncte de vedere, la puncte de vedere critice, atât timp cât ele rămân în interiorul legii, acesta este pluralismul, dar linia este foarte, foarte subţire, oricine trebuie să aibă foarte mare grijă aici'', a afirmat el.

Ramzan Kadîrov a anunțat la început de septembrie că ar vrea să renunțe la funcție. Într-un mesaj pe care l-a postat pe Telegram, el a spus că se află de 15 ani la putere și că merită o vacanță „pe termen nedefinit”. Ramzan Kadîrov se declară convins că cecenii îi vor susține decizia. „Conduc republica de 15 ani. Noi, caucazienii și cecenii, avem o vorbă: indiferent cât de stimat și dorit este un musafir, dacă pleacă la timp, se face și mai plăcut. De aceea, cred că mi-a venit și mie timpul. Până să fiu dat afară. Cred că sunt deja bătrân”, a spus liderul cecen râzând.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.