Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport de ultimă oră al Corpului de Control al Ministerului Justiției

raluca pruna

Conducerea interimară asigurată de un vicepreşedinte a condus la o degradare a performanţei instituţionale a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), potrivit concluziilor unui raport întocmit de Corpul de Control al ministrului Justiţiei.

"Raportul Corpului de Control a arătat că interimatul asigurat de vicepreşedinte a condus la o degradare a performanţei instituţionale a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Prin propunerea numirii unui profesionist din cadrul personalului ANC în funcţia de preşedinte, ministrul Justiţiei doreşte să dea un semnal clar de încredere în profesionalismul angajaţilor acestei instituţii. Ministrul Justiţiei consideră că ANC este o instituţie de maximă importanţă şi înţelege să ia toate măsurile necesare pentru ca aceasta să funcţioneze ca un serviciu public de calitate, la cele mai înalte standarde de profesionalism", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei (MJ).

Conform aceleiaşi surse, ministrul Justiţiei a dispus, în data de 14 decembrie 2015, verificarea activităţii ANC, controlul finalizându-se în 12 februarie 2016, prin redactarea unui raport. Din raport rezultă că în activitatea ANC au fost depistate probleme de legalitate, de eficienţă instituţională şi deficienţe de ordin administrativ, disfuncţii în procesele de management, dar şi probleme de comunicare publică şi transparenţă. Printre problemele de legalitate constatate se numără şi decizia vicepreşedintelui ANC de a delega, fără motivare, dreptul de semnătură pentru şi în numele său pe perioade nedeterminate unor şefi de serviciu, şefi de birou sau directori, cu invocarea greşită a reglementărilor aplicabile. Din verificări a reieşit că s-a încălcat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al ANC, care prevede că numai preşedintele poate să delege dreptul de semnătură, motivat, vicepreşedinţilor.

La acelaşi capitol s-au constatat încălcări ale regulamentului de evaluare a activităţii profesionale a angajaţilor, precum şi ale dispoziţiilor referitoare la promovarea în funcţii de conducere, se mai arată în comunicat. În ceea ce priveşte eficienţa instituţională, Corpul de Control a constatat întârzieri foarte mari în soluţionarea cererilor de cetăţenie în majoritatea dosarelor examinate, în condiţiile în care termenul prevăzut de lege este de cinci luni. "Timpul mediu de procesare şi soluţionare a cererilor de acordare/redobândire a cetăţeniei române (...) nu a fost respectat. De exemplu, pentru perioada 2013-2015, situaţia se prezintă astfel: în 2013, timpul mediu a fost de 18,21 luni; în 2014, timpul mediu a fost de 14,63 luni; în 2015, timpul mediu a fost de 9,6 luni", se arată în comunicat.

La capitolul probleme de ordin administrativ s-a constatat că Biroul pentru Depunerea Jurământului, Evidenţe şi Retragere Cetăţenie este subdimensionat, membrii Comisiei pentru Cetăţenie soluţionează lucrări şi în alte structuri din ANC, fapt ce îngreunează activitatea Comisiei, iar la Secretariatul Tehnic al acesteia înregistrarea dosarelor funcţionează deficitar. În ceea ce priveşte disfuncţiile din sistemul de management, s-a constatat existenţa unui climat organizaţional conflictual şi o lipsă de comunicare între managementul superior şi angajaţi, dar şi faptul că ANC a contractat o firmă privată de pază, deşi instituţia poate să beneficieze de servicii de pază asigurate de Jandarmeria Română, ceea ce ar reduce costurile aferente.

În plus, deşi încheierea de procese-verbale ale şedinţelor de depunere a jurământului este oportună din perspectiva ulterioarelor reclamaţii sau în cazuri în care se solicită retragerea cetăţeniei, s-a constatat că procesele verbale nu se realizează în practică. Referitor la comunicarea publică şi transparenţa instituţională, s-a constatat că regulamentul de ordine interioară, precum şi rapoartele anuale de activitate, nu erau publicate pe site-ul instituţiei, dar şi că informarea solicitanţilor cu privire la stadiul dosarelor de cetăţenie este deficitară. Raportul mai relevă că au fost încălcate prevederile regulamentare privind promovarea în funcţii de conducere. "Într-un caz, numirea s-a făcut fără să se ţină cont de rezultatele evaluării celui în cauză. Astfel, deşi pentru promovare era nevoie de calificativul 'Foarte Bine', persoana promovată primise doar calificativul 'Bine'. În plus, s-a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile regulamentare privind contestaţiile. De pildă, o contestaţie a fost admisă de vicepreşedintele ANC fără respectarea regulamentului, care prevede că soluţionarea contestaţiei se realizează de către un alt director care nu a făcut evaluarea iniţială, respectiv fără motivarea admiterii/respingerii contestaţiei", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, ministrul Justiţiei, luând în considerare raportul Corpului de Control, precum şi obligaţiile MJ în calitate de autoritate ierarhic superioară, înţelege să sprijine ANC prin măsuri care vor conduce la eficientizarea activităţii acestei instituţii. "Ministrul Justiţiei acordă o atenţie deosebită tuturor problemelor semnalate de personalul din cadrul ANC şi asigură toate părţile interesate că va sprijini orice demers menit să promoveze eficienţa instituţiei", se mai menţionează în comunicat. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, joi, că ceea ce se întâmplă la ANC este ''scandalos", exprimându-şi regretul că angajaţi ai instituţiei "au ales să exporte în presă" o problemă instituţională. Cinci şefi ai Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi-au anunţat demisiile din funcţii, printr-o scrisoare adresată ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Potrivit informaţiilor apărute în presă, demisiile au fost anunţate după ce în funcţia de preşedinte al ANC a fost numită Iulia Mălina Ciobanu. Într-un memoriu adresat ministrului Justiţiei, cei cinci cereau ca toate funcţiile de conducere din instituţie să fie ocupate prin concurs, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.