Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rasismul a rămas o problemă majoră în România - avertismentul președintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

News.ro
Silviu Vexler

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), a declarat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, că Pogromul de la Iaşi, din iunie 1941, "a început cu un telefon şi câteva cuvinte din partea lui Ion Antonescu, care a năruit viaţa, viitorul, speranţele şi dorinţele a peste 13.000 de oameni", arată Agerpres.

"Ce a însemnat Pogromul de la Iaşi? Este mult prea simplu să spunem că a fost o crimă, că a fost un masacru. Gândiţi-vă doar la acest lucru: dacă am citi numele fiecărei victime a cărei viaţă a fost distrusă în acele zile în Iaşi şi dacă pentru fiecare nume am aloca doar câteva secunde, toate acestea ar dura o zi întreagă să rostim doar numele. Şi toate aceste lucruri au început cu un telefon din partea lui Ion Antonescu, un telefon şi câteva cuvinte care au năruit viaţa, viitorul şi speranţele şi dorinţele a peste 13.000 de oameni", a precizat Vexler.

El a relevat, în continuare, rolul fundamental al Parlamentului României în cei 80 de ani care au trecut "de la acel moment când umanitatea şi-a pierdut glasul".

"Legea pentru combaterea antisemitismului, Legea pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, Legea prin intermediul căreia au fost deschise arhivele privind Holocaustul şi viaţa viaţa evreiască din România, legislaţia prin intermediul căreia a fost majorat şi extins sprijinul financiar acordat supravieţuitorilor, amendamentele prin care au fost eliminate barierele birocratice pentru supravieţuitorii care trăiesc în afara României. Acum o lună, Parlamentul României a decis să extindă sprijinul financiar acordat pentru copiii victimelor şi ai supravieţuitorilor Holocaustului, inclusiv cei ai Pogromului din Iaşi şi în trenurile morţii (..). Profit de această ocazie ca tuturor colegilor din fiecare grup parlamentar să vă mulţumesc pentru că aţi fost implicaţi în realizarea actelor normative despre care v-am vorbit, pentru că aţi fost alături de comunităţile evreieşti şi, în primul rând, de supravieţuitori. Dar mai ales pentru că atât dumneavoastră, cât şi conducerea partidelor pe care o reprezentanţi în Parlament au înţeles de ce aceste lucruri sunt necesare", a subliniat Vexler.

Deputatul a menţionat, totodată, faptul că la acest pachet legislativ au lucrat împreună reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi germane, lucru de neînchipuit în urmă cu 80 de ani.

"Cine şi-ar fi putut închipui, în urmă cu 80 de ani, că acest lucru este posibil şi mai ales cine şi-ar fi putut închipui, spre exemplu, că la acest întreg pachet legislativ vor lucra împreună reprezentanţii minorităţii evreieşti şi ai minorităţii germane din Parlamentul României? Cine şi-ar fi putut imagina atunci, că în cea mai importantă sinagogă din România va răsuna imnul naţional al Germaniei, iar în sediul Forumului German din România vor fi audiate concerte de muzică evreiască. Cine ar fi putut crede că preşedintele FCER poate fi prieten cu muftiul Cultului Musulman din România. În felul în care o văd eu, aceasta este umanitatea, dar această stare nu vine de la sine, nu este simplu nici de obţinut şi nici de menţinut, este în schimb o obligaţie şi o datorie morală pentru fiecare dintre noi", a punctat Silviu Vexler.

Deputatul a mai precizat că s-a ajuns la momentul când nu mai este suficient doar să spunem "niciodată din nou". "Recent, în Parlamentul României, reprezentanţi ai mai multor grupuri parlamentare au elogiat criminali de război din perioada Holocaustului, unii implicaţi direct în jefuirea evreilor care urmau să fie deportaţi, alţii în promovarea discursului antisemit în spaţiul public. Au fost iniţiate şi sunt în desfăşurare procese pentru reabilitarea celui care a fost generalul Nicolae Macici - coordonatorul unei alte crime uriaşe, Masacrul de la Odessa, în care au fost ucişi aproape 40.000 de evrei. În Bucureşti, există în continuare o clădire dedicată Mişcării Legionare. Pe măsură ce timpul a trecut, ura nu a dispărut. A căpătat noi forme. Antisemitismul mascat în antisionism, rasismul ascuns în atacuri împotriva minorităţilor sunt în continuare prezente", a susţinut Vexler.

Vezi și: Cazul cimitirului evreiesc de la Ploiești - Poliția a deschis dosar penal pentru profanare de morminte

În opinia sa, aplicarea legislaţiei şi, în mod special, educaţia "sunt cele mai puternice arme pe care le putem folosi împotriva intoleranţei. Sunt modul cel mai corect în care putem onora memoria victimelor nevinovate, care îşi cer dreptatea".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.