Răsturnare de situație: Ambasadorul României în SUA neagă informațiile conform cărora 100 de români ar fi trimiși la Guantanamo

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-06-2025 16:13

Actualizat: 11-06-2025 19:13

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Ambasada României în SUA

Ambasada României în SUA a solicitat autorităţilor americane confirmarea acurateţei informaţiilor apărute în Politico, privind intenţia Administraţiei Trump de a transfera cel puţin 9.000 de migranţi fără acte la Guantanamo, inclusiv 100 de români. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat pentru News.ro că, din informaţiile primite, în acest moment, în centrele ICE se află în custodie 47 de cetăţeni români, cu formalităţi de deportare definitivate şi nu este avută în vedere transportarea acestora la Guantanamo, informează News.ro.

Trump îi ia în colimator și pe români în cadrul perchezițiilor: SUA ar putea trimite 100 de migranți români în detenție la Guantanamo

Potrivit Ambasadorului României în Statele Unite, Ambasada României a luat notă de cele relatate în articolul din cotidianul Politico şi a solicitat imediat autorităţilor americane confirmarea acurateţei informaţiilor.

”Din informaţiile obţinute de ambasada noastră, în acest moment, în centrele ICE (U.S. Immigration and Customs Enforcement) se află în custodie 47 de cetăţeni români care au formalităţile de deportare definitivate şi nu este avută în vedere transportarea acestora la baza navală Guantanamo”, arată ambasadorul.

Andrei Muraru afirmă că ”România cooperează îndeaproape cu toate agenţiile americane pentru asigurarea securităţii frontierelor şi controlului migraţiei în Statele Unite”.

Cetățenii români nu sunt plasați în facilități din afara SUA

”Până la această dată nu a existat nicio situaţie care să determine plasarea unor cetăţeni români în facilităţi din afara Statelor Unite. De regulă, cetăţenii români identificaţi cu statut ilegal pe teritoriul american sunt returnaţi în România în baza unor proceduri consacrate pe linia cooperării româno-americane. Ambasada este în permanentă legătură cu autorităţile americane pentru clarificarea situaţiei cetăţenilor români care se află în situaţia de a fi returnaţi către România”, menţionează ambasadorul României în SUA.

Administraţia Trump plănuieşte să crească în mod dramatic transferul de migranţi fără acte la baza militară americană Guantanamo Bay, în Cuba, începând din această săptămână, şi examinează transferul a cel puţin 9.000 de persoane - inclusiv 100 de români - , potrivit unor documente, dezvăluie site-ul Politico.

Este vorba despre o creştere ”exponenţială”, comentează site-ul, de la aproximativ 500 de migranţi care au fost deţinuţi perioade scurte de timp în baza militară începând din februarie, un pas important în realizarea planului anunţat în ianuarie de către preşedintele american Donald Trump de a încarcera în instalaţie 30.000 de migranţi.

Transferurle către Guantanamo ar putea începe de miercuri, potrivit acestor documente.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri