Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rata de promovare a concursului naţional de titularizare după contestaţii este de 60,76%

gherlainfo.ro
examen concurs invatamant

Rata de promovare a concursului naţional de titularizare, după contestaţii, este 60,76%, în creştere cu 2,12% faţă de cea iniţială, potrivit news.ro

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat, marţi, că rata de promovare după contestaţii la examenul de titularizare a fost mai mare în acest an decât în 2018 şi în 2019.

“În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 60,76%, cu 2,12% faţă de cea iniţială (58,66%). În 2019, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare a fost de 48.37%, iar în 2018, de 49.17%”, se arată într-un comunicat al MEC.

Anul acesta, numărul total al contestaţiilor depuse a fost de 4.181. În cazul a 4.028 de contestaţii (96,34%), notele au fost modificate astfel: pentru 2.594 de lucrări contestate, notele iniţiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.434 de lucrări notele iniţiale au fost micşorate.

Citește și: CAB LUNGEȘTE CHINUL șefilor Jandarmeriei - Respinge excepția lui Cucoș și trimite dosarul redeschiderii anchetei 10 august la Tribunalul București

“Pe tranşe de note, situaţia finală are următoarea configuraţie: 244 de candidaţi (număr uşor modificat în raport cu prima afişare: 239) au obţinut nota 10 (zece), iar 14.789 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99, restul obţinând note sub 7 (şapte).

Pentru absolvenţii din promoţia curentă, totalul notelor peste 7 (şapte) a crescut cu 1,81% după rezolvarea contestaţiilor. Mai exact, 60,19% (58,38% - rata iniţială) dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte)”, a menţionat sursa citată.

MEC a precizat că în centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 32 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrările a 93 de candidaţi au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2020-2021, a precizat Ministerul Educaţiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către inspectoratele şcolare, în perioada 12 - 14 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.