DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Război TOTAL între PSD și PNL, după ultima decizie controversată a majorității: au călcat în picioare deciziile CCR

Inquam Photos/ Octav Ganea
pnl

Liberalii declară război total celor de la PSD, după ultima modificare la Legea electorală prin care sumele cheltuite ilegal sau peste plafonul legal nu vor mai fi confiscate. PNL va ataca modificările la Curtea Constituținoală și arată că PSD a încălcat chiar jurisprudența CCR prin modificările aduse.

Citește și: Lovitură DEVASTATOARE pentru DNA: fostul ministru Tudor Chiuariu, ACHITAT

”PSD a călcat în picioare deciziile CCR pentru a putea cheltui, în mod nelegal și fără limită, bani în viitoarele campanii electorale. Astfel, a modificat Legea nr.334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale în sensul ca sumele cheltuite ilegal sau peste plafonul legal să nu mai fie confiscate.

PSD a menținut numai o amendă modică pentru ilegalitățile săvârșite în campania electorală.

Curtea Constituțională, prin decizia nr.718/2017, a declarat legea neconstituțională în ansamblul său arătând că „situația determinată de constatarea neconstituționalității legii în ansamblul său [...] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări". De aceea, "opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituțională a admis o sesizare de neconstituționalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituție și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”;

Cu tupeu, PSD, a încălcat acest paragraf din decizia CCR nr.718/2017 și a continuat procedura legislativă după decizia CCR și a adoptat din nou legea declarată, anterior, neconstituțională în ansamblul său. Practic PSD vrea sa demonstreze că o lege neconstituțională poate intra în vigoare.

O astfel de sfidare a CCR nu a mai existat până în prezent din partea majorității parlamentare.

Urmare a acestei situații, PNL nu va rămâne indiferent la încălcarea Constituției și va ataca la CCR această lege care ne dă liber la cheltuieli nelegale în campania electorală”, arată PNL, într-un comunicat de presă remis STIRIPESURSE.RO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.