Războiul din Ucraina toacă banii Rusiei - Cât timp mai poate fi prelungit conflictul

Autor: George Traicu

Publicat: 09-12-2025 11:35

Article thumbnail

Sursă foto: X

Președintele rus Vladimir Putin dispune de suficienți bani pentru a-și continua „operațiunea militară specială” în Ucraina. Unul dintre cei mai citați specialiști în politica externă a Rusiei a estimat și pentru cât timp ar mai avea Putin bani pentru război.

Aleksandr Gabuev, fost jurnalist la „Kommersant” și unul dintre cei mai citați specialiști în politica externă a Rusiei, a declarat, într-un interviu pentru Handelsblatt, că Moscova mai are bani pentru 12 până la 18 luni de război, notează Mediafax.

„Sancțiunile suplimentare ar putea scurta această perioadă”, a declarat Gabuev pentru sursa citată.

Gabuev s-a declarat sceptic în privința posibilității ajungerii la un acord de încetare a focului în Ucraina în următoarele săptămâni. „Rusia și președintele Putin continuă să insiste asupra unor cereri foarte ample, de la care nu vor să se retragă”, a spus acesta într-un interviu pentru sursa citată.

De asemenea, expertul a mai subliniat faptul că deși Donald Trump declară public că își dorește încheierea războiului, el nu pune presiune efectivă pe Putin. „De aceea rușii cred că mai au timp și pot amâna în continuare negocierile.” Putin continuă să insiste asupra „cererilor foarte îndrăznețe”, de la care nu vrea să renunțe, mai spune Gabuev.

Pentru ca războiul să devină inaccesibil pentru Putin, Gabuev spune că sancțiunile economice ar trebui înăsprite, iar măsurile punitive adoptate ar trebui aplicate mai strict. De exemplu, China, India sau Emiratele Arabe Unite nu mai au voie să cumpere petrol rusesc fără să fie sancționate sau să eludeze sancțiunile. „Acest lucru trebuie făcut zilnic și în mod foarte consecvent. Până în prezent, acest lucru nu s-a întâmplat în mod suficient”, remarcă expertul.

Carlo Masala, specialist în securitate, temperează însă estimările, într-o discuție cu publicația germană Bild. „Sunt foarte rezervat față de previziunile care avansează termene concrete. Nimeni nu poate spune cu acuratețe ce resurse financiare și politice mai are Rusia – sau cât este dispusă să mobilizeze”.

El amintește că multe elemente rămân netransparente și greu de evaluat din exterior, iar teoriile despre momentul în care „Moscova rămâne fără bani” pot fi înșelătoare. „Încetarea războiului depinde de factori „pe care noi, din exterior, îi putem evalua doar în mod inadecvat”, a spus el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri