Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Războiul Orban - Dăncilă merge la tiparniță: Cartea Neagră a guvernării PSD, la prima lectură în PNL. Executivul își face propria analiză

sah

Departamentele de specialitate ale PNL au terminat analiza măsurilor guvernamentale luate de cabinetul Viorica Dăncilă, documentele urmând să fie depuse la partid în această după-amiază, au spus surse liberale pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit surselor citate, liberalii așteaptă ca liderul PNL Ludovic Orban să aprobe varianta finală a documentului, după o primă lectură a analizei.

Documentul ar putea fi prezentat public începând de săptămâna viitoare.

Toate organizațiile județene ale PNL vor organiza, ulterior, conferințe de presă pentru a prezenta Cartea Neagră a guvernării Viorica Dăncilă, au mai spus sursele citate.

Pe 4 ianuarie s-au împlinit doi ani de zile de când PSD și ALDE au preluat guvernarea.

În paralel, premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniștrilor să prezinte un raport privind gradul de îndeplinire a măsurilor din programul de guvernare din 2016 și până în prezent.

Pe 10 decembrie 2018, după o întâlnire cu parlamentarii și cu liderii județeni PSD, prim-ministrul anunța că va prezenta conducerii partidului un raport privind activitatea Guvernului.

„Am promis că până la reuniunea următoare voi veni cu o evidență a punctelor din programul de guvernare pe fiecare minister în parte, dar mai ales a celor care nu au fost realizate din programul de guvernare și, bineînțeles, cu o foaie de parcurs pentru a putea realiza tot ceea ce am promis din cele 115 puncte pe care le avem ca obiective”, a spus Viorica Dăncilă.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat recent că primi-ministrul le-a cerut tuturor miniștrilor să-i prezinte o analiză a măsurilor din programul de guvernare care au fost îndeplinite în ultimii doi ani de zile.

Citește și: Dăncilă, mișcare bombă în scandalul Armatei - Executivul va ataca decretul președintelui Klaus Iohannis / SURSE .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.