Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a întâlnit cu Comisarul pentru Politica Regională, Corina Crețu, la Sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, pentru a discuta implementarea proiectelor de transport, finanțate din fonduri europene structurale și de investiții în perioada de programare 2014-2020.
În cadrul întâlnirii, subiectele principale abordate au vizat stadiul implementării proiectelor din domeniul transporturilor finanţate prin intermediul politicii de coeziune şi îndeplinirea condiționalităților ex-ante aferente sectorului de activitate, dar și proiectele referitoare la construcția de autostrăzi și drumuri expres.
Citește și: Meleşcanu pledează pentru o abordare diferenţiată a UE în raport cu statele din Parteneriatul Estic
Ministrul Transporturilor a prezentat reprezentanților Comisiei Europene portofoliul de proiecte noi de transport precum și prioritizarea proiectelor de construcție aflate pe coridorul TEN-T, autostrada Sibiu-Pitești, Inelul de autostrada a Bucureștiului, autostrada/drum expres Craiova - Pitești, autostrada Transilvania, Podul peste Dunăre la Brăila.
De asemenea, ministrul a detaliat planul și măsurile pentru îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante.
„Comisia Europeană a apreciat calendarul activităților pentru conditionalitățile ex-ante, propus de Ministerul Transporturilor și a precizat că va lucra împreună cu acesta pentru finalizarea cu succes a proiectelor. Am fost încurajați de către Comisia Europeană în lansarea portofoliului de proiecte noi de transport prezentate și în prioritizarea proiectelor de construcție”, a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Comentează