REȚINERI de amploare făcute de polițiști: Un director de instituție publică și alte personaje importante au fost încătușate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-12-2017

Actualizat: 12-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, şi alţi şase suspecţi, angajaţi sau foşti angajaţi ai Ocolului Silvic Blaj, au fost reţinuţi, marţi, de poliţiştii din Alba într-un dosar de delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi atribuit unei firme masă lemnoasă din fondul forestier, pentru care ar fi întocmit documente fictive.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, poliţiştii din Alba şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române au efectuat nouă percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de lei, prin delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori,

Citește și: Neașteptat! Hagi are, la Viitorul, un jucător mai BOGAT decât el! Cine este fotbalistul și ce afacere are familia sa

Activităţile s-au desfăşurat la locuinţele a 8 persoane bănuite de delapidare, complicitate la delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori, precum şi la sediul unei societăţi comerciale, administrată de către una dintre persoanele în cauză.

Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2013 - 2015, şapte dintre persoanele bănuite, angajaţi ai Ocolul Silvic Blaj, ar fi creat un mecanism financiar şi ar fi atribuit spre exploatare unei firme masă lemnoasă din fondul forestier, pentru care ar fi întocmit documente fictive, în vederea tăierii şi valorificării ilegale a materialului lemnos.

Citește și: MAI face un apel pentru polițistul lovit cu sabia în cap de un interlop! Solicitarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 455.600 de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, marţi, pentru News.ro, că poliţiştii au reţinut şapte persoane care sunt acuzate de delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori, iar o a opta persoană se află la audieri.

Citește și: Gabriela Firea a fost „UMBRA” lui Mugur Isărescu! Ce funcții a avut actualul primar al Capitalei pe vremea când șeful BNR era prim-ministru

Surse din cadrul anchetei au precizat că printre cei reţinuţi se află şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, acesta fiind cercetat pentru perioada în care era administratorul unei firme.

De asemenea, printre cei vizaţi de anchetă se află şi angajaţi sau foşti angajaţi ai Ocolului Silvic Blaj.

Citește și: Lia Olguța Vasilescu dă sfoară-n țară! Anunț de ULTIMĂ ORĂ referitor la salarii .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri