Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacţia Gabrielei Firea la acuzaţiile de discriminare. Un nou atac la Iohannis pe tema copiilor

gabriela firea

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a discutat în şedinţa de luni sesizările pe numele purtărorului de cuvânt al PSD Gabriela Firea. Aceasta nu a putut fi prezentă la şedinţă, însă a ţinut să transmită un comunicat de presă prin care să-şi explice declaraţiile cu privire la familiile care nu au copii.

Gabriela Firea susţine că declaraţiile sale au fost scoase din context şi folosite în mod eronat ca o generalizare, când de fapt ea se refera doar la Klaus Iohannis. În continuare, purtătorul de cuvânt al PSD lansează un nou atac la Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a fost implicat în traficul internaţional de copii, fără să fie sensibilizat de copiii fără părinţi.

Comunicatul Gabrielei Firea:

In urma sesizarii nr 6757 din data de 10.10.2014 formulate impotriva mea de catre domnul Muraru Iulian Alexandru la Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, sesizare care formeaza obiectul dosarului nr. 608/2014 pe rolul CNCD, voi depune astazi punctul meu de vedere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii .

Precizez ca nu am putut fi prezenta la audierile programate astazi, deoarece ma aflu la Bacau, intr-o deplasare programata inca de acum doua saptamani.

In plangerea formulata impotriva mea se spune ca, prin afirmatia mea potrivit careia „o familie completa este familia in care exista si copii rezultati in urma casatoriei sau prin adoptie” am discriminat o categorie larga de cetateni si anume cea fara copii din motive medicale sau in urma unor optiuni individuale.

Apreciez ca sustinerile petentului sunt neadevarate si nefondate in conditiile in care in tot cuprinsul plangerii, petentul a incercat sa acorde un alt inteles celor sustinute de mine in cadrul conferintei de presa din data de 07.10.2014.

Astfel, conferinta de presa de la sediul Partidului Social Democrat din data de 07.10.2014 a avut ca subiect afirmatiile facute in spatiul public de catre domnul Klaus Werner Iohannis cu diverse ocazii, începând cu momentul la care acesta a devenit un potential candidat pentru alegerile prezidentiale ce se vor desfasura in Romania in cursul lunii noiembrie 2014.

La intrebarea reporterului „Ati spus ca domnul Victor Ponta e un bun familist, ceea ce nu este cazul domnului Iohannis, adica ii reprosati cum ca nu ar fi un bun familist?”, am raspuns raportandu-ma la afirmatiile domnului Klaus Werner Iohannis facute la data de 25.08.2014, la o ora de maxima audienta, citez „Noi nu avem copii, deci altii au investit in copii, in educatia copiilor, noi am investit in imobile. Lucrurile sunt absolut simple”.

Raspunsul meu dat la conferinta de presa a fost citez „eu consider ca, mai ales acea afirmatie pe care poate a facut-o, sa spunem, din greseala, dar ea ramane in spatiul public, si anume ca neinvestind in educatia copiilor, a investit in imobiliare, domnul Iohannis, practic, a spus ceea ce gandea, ca intr-un fel pune mai mult pret pe investitia in imobiliare decat in educatia copiilor”.

Este normal ca semnalul meu de alarmă să deranjeze, pentru că iese din disputa politică şi se referă la viaţa şi soarta unor copii mici, neajutoraţi, de la începutul anilor 1990.

Dacă nu ar fi existat nereguli grave cu procesele de adopţie, atunci România nu ar fi suspendat adopţiile internaţionale în încercarea de a-şi întări cadrul legislativ.

Ce cunoaştem în acest moment, o realitate recunoscută de altfel şi de dl. Iohannis, este faptul că domnia sa şi soţia sa au fost implicaţi într-o formă de adopţie internaţională de copii. Sunt cuvintele domnului Iohannis, nu ale mele. Dl. Iohannis spune că, personal, a fost şofer, iar soţia domniei sale a făcut doar traduceri, dar asta nu exclude fondul problemei: faptul că a cunoscut fenomenul, faptul că a fost în proximitatea unor copii în nevoie şi faptul că a închis ochii şi a mers mai departe după ce misiunea de şofer / traducător a fost îndeplinită.

Nu m-am referit în niciun moment la mulţimea familiilor oneste de români care îşi doresc un copil, dar nu îl pot face. Clarific faptul că m-am referit la o altă mulţime: cetăţeni fără copii, care au fost implicaţi în traficul internaţional de copii şi care candidează acum la preşedinţia Românei. Este vorba despre o mulţime formată dintr-un singur individ – Klaus Iohannis. De altfel, la întrebarea reporterului dacă mă refer la toate cuplurile care nu au copii, am raăpuns că nu, și că mă refer doar la persoana care vrea să fie președintele nostru, al tuturor.

Avand in vedere ca afirmatiile mele au fost facute in perioada campaniei electorale iar Conferinta de presa de la sediul P.S.D din data de 07.10.2014 a avut drept scop solicitarea de clarificari cu privire la declaratiile publice ale domnului Klaus Werner Iohannis, apreciez ca tot ceea ce am raspuns la interpelarile jurnalistilor se inscrie in cadrul „discursului politic” asa cum aceasta notiune a fost definita de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in imensa practica pusa la dispozitia noastra, a politicienilor.

In raport de declaratiile domnului Klaus Werner Iohannis, eu, in postura mea de mama a doi si, in viitor, a trei copii naturali, am apreciat personal ca citez „eu nu concep viata fara copii”, in comparatie cu domnul Klaus Werner Iohannis care, la o ora de maxima audienta a afirmat textual „Noi nu avem copii, deci altii au investit in copii, in educatia copiilor, noi am investit in imobile. Lucrurile sunt absolut simple”.

Consider ca afirmatiile mele au fost facute in contextul in care traim intr-o tara libera, alegerile prezidentiale sunt libere iar libertatea de exprimare, in special in cadrul unor dezbateri politice, constituie baza unui regim democratic.

In final, doresc sa precizez ca nu am afirmat ca domnul Klaus Werner Iohannis trebuia impiedicat sa candideze, ceea ce ar fi putut constitui un act de discriminare, ci ca nu il voi vota, ceea ce consider ca este dreptul meu la alegere si libera exprimare, garantat de Constitutie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.