Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția SUA după ce datele arată că Putin a câștigat: 'Nu au fost în mod evident nici alegeri libere, nici corecte'

capital.ro
sua rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale cu 87,8% din voturi, potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne.

Marja de victorie a lui Putin este cea mai mare de până acum, depăşind cifra de 76,7% din 2018.

Putin a candidat împotriva a trei candidaţi din partide care nu i-au criticat guvernarea şi nici invazia sa în Ucraina.

Rusia a fost marcată de proteste la secţiile de votare duminică, în ultima zi a scrutinului, în cadrul alegerilor menite să prelungească îndelungata perioadă la putere a preşedintelui rus Vladmir Putin.

Casa Albă a trasmis că alegerile din Rusia nu au fost "în mod evident nici libere, nici corecte", având în vedere modul în care Putin şi-a întemniţat adversarii şi i-a împiedicat pe alţii să candideze împotriva sa, relatează Mediafax.

Vladimir Putin conduce în alegerile prezidențiale din Federația Rusă cu 87,34%, după numărarea a 50% din voturi, a declarat șefa Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse, Ella Pamfilova (mai multe, aici).

Ce spune Zelenski despre realegerea lui Putin

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat în discursul său zilnic că "dictatorul rus simulează alte alegeri" şi că Vladimir Putin este "bolnav de putere şi face totul pentru a conduce pentru totdeauna", relatează News.ro.

"Nu există legitimitate în această imitaţie de alegeri şi nu poate exista. Această persoană ar trebui să fie judecată la Haga. De asta trebuie să ne asigurăm", a adăugat Volodimir Zelenski.

Felicitări de la Dmitri Medvedev

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a salutat duminică "victoria strălucitoare" a lui Vladimir Putin în alegerile prezidenţiale din Rusia, în timp ce televiziunea de stat a subliniat "susţinerea colosală" de care se bucură liderul de la Kremlin, care ar urma să obţină peste 87% din voturi, potrivit unui exit-poll şi rezultatelor parţiale, relatează AFP.

"Îl felicit pe Vladimir Putin pentru victoria sa strălucitoare", a declarat Medvedev, numărul doi în Consiliul rus de securitate şi care a fost preşedinte al ţării din 2008 până în 2012, în timp ce actualul lider de la Kremlin ocupa funcţia de premier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.