Peste 400 de persoane au participat marţi la realizarea unui recensământ al leilor asiatici care trăiesc în Parcul Naţional Gir din India, după ce 13 feline din acea zonă au murit în ultimele două săptămâni, informează DPA preluată de Agerpres.
"Peste 70 de echipe de pădurari, medici veterinari, agenţi de urmărire au ieşit pe teren pentru a-i verifica pe toţi leii din această zonă", a declarat GK Sinha, directorul departamentului de conservare a pădurilor din statul indian Gujarat.
"Recensământul va continua şi după apus, întrucât ne aşteptăm să avem o lumină lunară foarte puternică în această seară", a adăugat oficialul indian.
Potrivit declaraţiilor făcute de GK Sinha, autopsiile realizate au indicat faptul că şase dintre acei lei au murit în urma luptelor dintre ei şi a infecţiilor cauzate de rănile suferite. Pentru alţi lei, cauza morţii nu este deocamdată clară şi va fi investigată.
"Orice animal bolnav sau rănit va fi ţinut sub observaţie la centrele noastre de salvare. Sperăm să finalizăm acest exerciţiu în trei sau patru zile", a mai spus oficialul indian.
Parcul Naţional Gir a fost înfiinţat pentru a proteja leii asiatici în faţa riscului de extincţie şi a beneficiat de o creştere constantă a populaţiei de feline, de la minimul istoric de 20 de lei în 1913 şi până la 523 de animale, ce au fost identificate în timpul recensământului din 2015.
Experţii în faună au avertizat însă în legătură cu riscul ca o populaţie tot mai mare de lei în Gir va duce la o răspândire rapidă a infecţiilor, lupte mai dese pentru teritoriu în rândul animalelor şi o creştere a numărului de conflicte între oameni şi lei.
Ca urmare, Curtea Supremă a Indiei a decis ca unele dintre animale să fie relocate într-un parc natural aflat în Madhya Pradesh, un stat din centrul Indiei.
"A fost înfiinţat un comitet de coordonare, care studiază variatele aspecte ale acestei misiuni de relocare", a mai spus GK Sinha.
Recensământ al felinelor în India după moartea a 13 lei asiatici într-un parc național
București
9°C
Articole Similare

1.207
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.207

2.058
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.058

565
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
565

3.677
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.677

72
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
72

1.843
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.843

95
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
95

155
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
155

109
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
109

79
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
79

53
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
53

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
49
















Comentează