Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RECORD: Brațul armat al ANAF care i-a TERIFIAT pe penali

www.clipartpanda.com
spectator oameni

De-a lungul timpului, în România au existat mai multe bariere în ceea ce privește lupta cu marea corupție: de la simpla anchetare a unor înalți demnitari bănuiți de fapte de corupție, considerată cu doar 12 ani în urmă drept imposibilă, până la trimiterea lor în judecată.

Raportul lansat marți, 26 aprilie 2016, de Freedom House România surprinde dezvoltarea instituțională a organismelor cu atribuții în identificarea, sechestrarea și confiscarea produselor infracționale: de la Compartimentul de investigații financiare înființat de DNA pentru identificarea bunurilor ascunse și a fluxurilor financiare ilegale și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) din subordinea Ministerului Justiției care va gestiona bunurile sechestrate, până la Direcția de executări silite – cauze speciale înființată recent în cadrul ANAF, structură ce cuprinde juriști, economiști și ofițeri de poliție judiciară pentru executarea hotărârilor privind recuperarea prejudiciilor sau preluarea efectivă în proprietatea statului a bunurilor confiscate.

Raportul arată că o primă evaluare a acestei noi direcții ANAF, operațională din ianuarie 2016, indică în acest moment peste 20.000 de titluri executorii, circa 7 miliarde de lei prejudicii și confiscări, doar o treime dintre acestea fiind acoperite de sechestre puse în faza de urmărire penală.

Conform documentului citat, în noiembrie 2015, în cadrul ANAF a fost creată Direcţia de executări silite - cazuri speciale, care se ocupă strict cu punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti din dosarele penale.

Direcţia a devenit operaţională începând cu data de 1 ianuarie 2016, ea având 26 de angajaţi la nivel central şi câte nouă angajaţi pentru fiecare dintre cele opt direcţii regionale ale Finanţelor Publice.

În primele trei luni ale anului, cele 41 de administraţii judeţene ale Finanţelor Publice au introdus, dosar cu dosar, titlurile executorii în sentinţe penale pe care le aveau la acel moment, notează raportul.

"O primă evaluare realizată recent de Direcţia executări silite - cazuri speciale indică un număr de peste 20.000 de titluri executorii la nivelul întregii ţări, însumând circa 7 miliarde de lei prejudiciu. Tot din această primă evaluare rezultă că doar o treime din acest prejudiciu constatat de instanţe este acoperit de măsuri asigurătorii puse în faza de urmărire penală. În prezent, Direcţia de executări silite - cazuri speciale verifică datele introduse la nivelul administraţiilor judeţene. Date exacte sunt aşteptate la sfârşitul acestui proces de verificare", se precizează în documentul citat.

Raportul Freedom House România analizează și abordarea de către parchete și instanțe a unor instituții juridice noi, precum confiscarea extinsă, sechestrele impuse - ajungând la concluzia că decizii manageriale luate de conducerea Ministerului Public în 2011 au dus la o creștere evidentă a preocupării pocurorilor pentru instituirea de măsuri asigurătorii – hotărârile judecătorești și evoluția apetitului instituțiilor publice vătămate de a se constitui ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor.

Sunt, de asemenea, analizate carențe legislative ce contribuie la rata mică de executare a creanțelor din materie penală: Codul de procedură fiscală care oferă unei persoane condamnate pentru fapte de corupție, evaziune fiscală ori spălare de bani aceleași garanții care sunt oferite unui contribuabil de bună-credință aflat la ananghie, Legea insolvenței, care are prevederi privind încetarea măsurilor de executare silită – inclusiv a acelora ce vizează confiscarea unor bunuri provenite din infracțiuni sau în vederea recuperării prejudiciilor – în momenul deschiderii procedurii de insolvență precum și legislația de valorificare a bunurior intrate în proprietatea private a statului – o ordonanță de guvern depășită, ce permite numai vânzarea imobilelor confiscate, nu și reutilizarea lor administrativă – pentru sediile unor instituții publice – sau socială, ori perceperea de chirii.

Raportul este disponibil pe portalul justitiecurata.ro. A fost realizat în cadrul proiectului Dezvoltarea Coaliției „Inițiativa pentru o Justiție Curată”, o coaliție din care fac parte Freedom House România, Centrul Român de Politici Europene și Expert Forum.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.