RECORD NEGRU pe plan mondial: Peste 404.000 de noi infectări și 6.000 de decese, în ultimele 24 de ore

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-10-2020

Actualizat: 16-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 400.000 noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate la nivel mondial pentru ziua de joi, stabilind un nou record, potrivit unei numărători realizate vineri de jurnaliştii de la AFP pe baza bilanţurilor zilnice anunţate de autorităţile sanitare naţionale, informează AFP.

În total, au fost confirmate 404.758 de noi infectări cu noul coronavirus şi 6.086 de decese asociate maladiei COVID-19, scrie agerpres.ro.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Această creştere a numărului de cazuri raportate în lume poate fi explicată doar parţial prin creşterea numărului de teste realizate în comparaţie cu perioada primului val al pandemiei, înregistrat în intervalul martie-aprilie la nivel global.

În Europa, dar şi în Statele Unite şi Canada, numărul cazurilor detectate a crescut foarte mult în ultima săptămână, cu 44%, respectiv 17% în raport cu săptămâna precedentă.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu

În Europa, numărul maximal de cazuri recenzate de la debutul pandemiei a fost atins chiar joi: peste 150.000 noi cazuri.

Mai multe ţări de pe continentul european consideră că au intrat în al doilea val al epidemiei. Numărul deceselor înregistrate rămâne însă departe de nivelurile atinse în aprilie (peste 4.000 de decese zilnice erau recenzate în acea perioadă, în medie).

Citește și: Sorin Grindeanu, ieșire devastatoare: ‘Măsluiesc cifrele. PNL și Klaus Iohannis; vor să se țină alegeri indiferent de nivelul pandemiei din România’

După o încetinire constatată în această vară (mai puţin de 400 de decese zilnice, în iulie), media zilnică a deceselor din Europa a depăşit din nou săptămâna trecută pragul de 1.000.

În Statele Unite, unde numărul cazurilor anunţate a scăzut în septembrie, după un vârf înregistrat la jumătatea lunii iulie, infectările cu SARS-CoV-2 au crescut din nou, cu o medie de peste 50.000 de cazuri noi zilnice raportate în ultimele şapte zile şi cu un maxim de peste 70.000 care a fost atins joi.

Citește și: Nelu Tătaru, prima reacție după noul record de infectări cu COVID-19: ‘Vom avea o creștere progresivă și în următoarele zile’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri