Referendumul privind viitorul Marii Britanii în UE va fi organizat pe 23 iunie

Autor: Politic Scan

Publicat: 20-02-2016

Actualizat: 20-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

David Cameron a anunțat astăzi, 20 februarie, data la care va fi organizat referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană, respectiv 23 iunie.

Cameron a făcut anunțul după întâlnirea cu membrii cabinetului pe care îl conduce, unde s-au discutat concesiile făcute de celelalte țări membre, care îi dau conferă Marii Britanii un statut special în UE. Este pentru prima dată în mai bine de 30 de ani când Guvernul Marii Britanii se întrunește într-o zi de sâmbătă, scoțându-se astfel în evidență importanța subiectului, anunță The Independent.

„Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va ameninţa economia şi securitatea naţională. Ne apropiem de una dintre cele mai mari decizii din vieţile noastre. Este vorba de ceea ce ne dorim pentru ţară şi ceea ce vrem pentru viitorul copiilor noştri”, a sublinitat prim-ministrul Marii Britanii.

Cameron a declarat că problema nu se pune dacă țara sa poate rezista în afara Uniunii. În schimb, ca parte integrată din aceasta, Marea Britanie va fi mai puternică și în mai mare siguranță.

„Nu iubesc Bruxellesul, eu iubesc Marea Britanie. Eu am fost primul care a spus că există multe lucruri pe care Uniunea Europeană trebuie să le îmbunătăţească. Nu voi spune niciodată că ţara noastră nu poate supravieţui în afara UE, nu asta este problema. Problema este că vom fi mai puternici şi în mai mare siguranţă în cadrul Uniunii Europene. Dumneavoastră veţi lua decizia, eu voi face totul pentru a respecta voinţa cetăţenilor”, a punctat Cameron.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri