Regele Felipe al VI-lea i-a chemat joi pe spanioli la unitate şi dialog în tradiţionalul său mesaj de Crăciun, în timp ce formarea unui guvern se anunţă dificilă după alegerile parlamentare de duminică.
Într-un mesaj înregistrat pentru prima dată în sala tronului din Palatul Regal, reamintindu-le spaniolilor "măreţia" istoriei şi naţiunii lor, Felipe al VI-lea le-a cerut să dea dovadă de o "voinţă de înţelegere".
Scrutinul a adus în parlament două noi partide, stânga radicală Podemos şi liberalii Ciudadanos, care au pus capăt hegemoniei de peste treizeci de ani exercitată de conservatori şi socialişti, aminteşte France Presse.
Niciun partid nu este în măsură să formeze singur un guvern cu o cameră a deputaţilor fragmentată. Negocierile se anunţă lungi şi dificile pentru a găsi un teren comun şi forma un cabinet.
"Pluralismul politic, care este exprimat în urne, oferă sensibilităţi, viziuni şi perspective diferite; este nevoie de un mod de a face politică bazată pe dialog, concentrare şi compromis", a declarat monarhul în vârstă de 47 de ani.
"Trebuie să conteze pentru toţi, mai presus de toate, Spania şi interesul general al spaniolilor", a adăugat regele căruia constituţia îi atribuie un rol de arbitru imparţial.
În ianuarie, regele va începe consultări cu reprezentanţii diferitelor partide înainte de a-l desemna pe cel care are cele mai multe şanse de a reuşi să formeze un guvern.
Felipe al VI-lea a făcut de asemenea aluzie, fără a le menţiona în mod explicit, la ambiţiile secesioniste ale Cataloniei, chemând la întărirea "coeziunii naţionale" şi respectarea constituţiei.
Separatiştii catalani, majoritari în parlamentul regional, au adoptat în noiembrie o rezoluţie lansând un proces ce ar urma să conducă în 18 luni la independenţă şi proclamă nesupunerea faţă de statul spaniol.
Printre altele, regele a menţionat corupţia şi inegalităţile care s-au accentuat în timpul crizei economice, denunţate de asemenea de Podemos, care a cunoscut un succes fulgerător în doi ani.AGERPRES
Regele Spaniei cheamă la unitate şi dialog
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

226
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
226

45
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
45

1.319
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.319

1.127
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.127

41
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
41

5.393
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.393

79
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
79

112
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
112

59
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
59

65
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
65

2.805
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.805

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60

2.014
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
2.014
















Comentează