Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regimul incompatibilităţii aleşilor locali, modificat la solicitarea preşedintelui

camera deputatilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege referitor la incompatibilităţi, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, stabilind că funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de CJ sunt incompatibile cu cea de reprezentant în AGA în cadrul societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unor societăţi, cu excepţia cazului în care aceştia nu sunt retribuiţi.

Deputaţii au adoptat aceste modificări cu 175 voturi ''pentru'', 24 ''împotrivă'' şi 60 de abţineri. Potrivit celor adoptate, "funcţiile de primar şi viceprimar, primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean sunt incompatibile cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr.31/1990, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, cu excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr.31/1990, a membrilor în consiliile de administraţie a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi a spitalelor administrativ-teritoriale".

Totodată, activitatea desfăşurată de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în calitate de membru al consiliului de administraţie al unei activităţi economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie, la unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat sau confesional şi la spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ teritoriale, nu este retribuită.

De asemenea, activitatea desfăşurată de consilierul local sau consilierul judeţean, în calitate de membru al consiliilor de administraţie al unei activităţi economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie, la unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat sau confesionale şi la spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale, nu este retribuită.

Deputaţii au abrogat prevederea potrivit căreia funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este incompatibilă cu funcţia de consilier local. Preşedintele a solicitat reexaminarea legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei pe motiv că intervenţiile legislative nu trebuie să afecteze substanţa regimului incompatibilităţilor. Potrivit preşedintelui, ''aceste intervenţii trebuie să fie realizate într-o modalitate clară, previzibilă şi prin excluderea posibilităţii unei interpretări care să genereze o practică neunitară", conform Agerpres. Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.