Povestea trandafirie a relației dintre Ana și Mihai începe cu întâlnirea celor doi, salutul stângaci al viitoarei regine, trece rapid peste anii de exil și ajunge la blândețea și grația arătată, mai ales în România către cei ce au cunoscut-o.
Pe mine m-a impresionat mai degrabă un scurt interviu alb-negru în care regina, întrebată ce face, a răspuns simplu: mă ocup cu găinile. Dealtfel, ferma a întâmpinat greutăți și a fost abandonată.
Perioada de exil este de fapt ce care dă măsura caracterului familiei regale, mai ales în cazul reginei care nu a avut ocazia să facă fapte istorice.
Rezistența și nu grația este lecția care ar putea, care ar trebui să fie reamintită la moartea Anei. Dealtfel, anii de asperități sunt probabil cauza grației de mai târziu. După ce ai căutat găina de ouă, înțelegi mai bine vanitatea onorurilor acestei lumi.
O asemenea lecție ar fi utilă astăzi, când suficient de mulți dintre noi caută succesul fără efort și își construiesc caracterul din lecturi.
De la intelectualii de dreapta care încearcă să fie mereu în funcții de demnitate în statul român până la tinerii revoltați care vor să ieșim în stradă fix în săptămâna când au descoperit importanta politicii și civismului, toți suntem tentați să ardem etapele, să credem că lucrurile ni se cuvin.
Lecția reginei este că uneori nu pot fi arse etapele și, abia atunci, dăm măsura materialului din care suntem făcuți.
