Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regina Angliei este alături de premierul regatului, infectat cu Covid-19 - Trimite un mesaj de susţinere logodnicei sale

YouTube
elisabeta regina

Regina Elisabeta a II-a i-a urat prim-ministrului Boris Johnson ''o însănătoşire grabnică şi deplină'' şi i-a trimis un mesaj de susţinere logodnicei sale însărcinate şi familiei lui, relatează Reuters, citată de Agerpres.

"Regina i-a trimis un mesaj lui Carrie Symonds şi familiei Johnson", a anunţat Palatul Buckingham.

"Maiestatea sa a spus că se gândeşte la ei şi că îi doreşte prim-ministrului o însănătoşire grabnică şi deplină", a mai precizat sursa citată.

Citește și: Avertismentul unui medic de la Matei Balș: 'Vârful pandemiei ar putea fi atins între Paște și 1 Mai, dar trei scenarii pot da toate calculele peste cap'

Premierul britanic Boris Johnson, internat luni la terapie intensivă din cauza îmbolnăvirii de COVID-19, a fost noaptea trecută într-o stare stabilă, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt.

Oficialul a declarat presei că lui Johnson, spitalizat duminică, i se administrează oxigen prin mijloace standard, nu cu ajutorul altor dispozitive de asistenţă respiratorie. Premierul nu a avut nevoie de ventilaţie mecanică, a precizat purtătorul de cuvânt. Prim-ministrul "este în continuare într-o stare de spirit bună", a afirmat el.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, depistat pozitiv în 27 martie, este primul lider al unei mari puteri despre care s-a confirmat că este purtător al coronavirusului. El a ajuns la spital după zece zile de izolare, timp în care a continuat să manifeste simptome specifice COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.