Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Regina Elisabeta a II-a din Marea Britanie, mesajul de Crăciun: Face apel la respect și la credința creștină

news.ro
Elizabeth a II-a

Regina Elizabeth a II-a urmează să-i îndemne, în tradiţionalul său mesaj de Crăciun, pe britanici, foarte împărţiţi pe tema Brexitului, să dea dovadă de ”respect” unii faţă de ceilalţi, potrivit unor fragmente din discurs publicate în avans, relatează AFP, informează News.ro.

”În pofida faptului că ne despart diferenţe profunde, tratarea celuilalt cu respect, ca pe o fiinţă umană, este întotdeauna un prim pas bun către o înţelegere mai mare”, urmează să spună suverana, în vârstă de 92 de ani, în această alocuţiune înregistrată, care urmează să fie difuzată pe 25 decembrie, ziua Crăciunului.

Respectând rezerva pe care i-o impune coroana, regina este stric neutră pe plan politic, iar discursul său de Crăciun reprezintă una dintre puţinele ocazii de a-şi exprima în mod public opiniile personale.

Elizabeth nu evocă în mod direct Brexitul, însă presa britanică de luni vede în vorbele sale o ”trimitere voalată” la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută la 29 martie.

Citește și: TEROARE în Afganistan: Explozie puternică urmată de focuri de armă, în centrul capitalei

La mai bine de doi ani de la referendumul din 23 iunie 2016, societatea britanică este afectată de disensiuni puternice cu privire la modalitatea acestei despărţiri istorice, care va pune capăt unei uniuni legate în 1973.

Premierul conservator Theresa May a reuşit să încheie un acord al divorţului cu celelalte 27 de state membre UE. Însă Parlamentul britanic nu a ratificat încă acest tratat al retregerii, ceea ce face planeze incertitudini grave asupra întregului proces.

”Pacea pe pământ şi bunăvoinţa între toţi” sunt ”mai necesare ca oricând”, urmează să spună regina, scrie BBC.

Acest mesaj ”nu este niciodată depăşit” şi ”poate fi ascultat de toată lumea”, apreciază ea în continuare.

În acest mesaj, înregistrat în Salonul Alb al Palatului Buckingham, regina reflectează la mesajul lui Cristos de pace şi de bunăvoinţă în lume.

Citetește și: Sorina Matei, ATAC INCENDIAR la adresa lui Tudorel Toader: TudorelȘmecherelAburelMiaunel și-a încălcat propria OUG

Mesajul reginei, înregistrat la 12 decembrie, evocă cele mai puternice momente din 2018, de la calificarea Angliei în semifinala Cupei Mondiale la căsătoriile ducelui cu ducesa de Sussex şi a prinţesei Eugenie cu Jack Brooksbank.

Elizabeth îşi va sublinia, de asemenea, puternica credinţă creştină în acest mesaj, produs în acest an de postul Sky News.

”Prin numeroasele schimbări pe care le-am constatat de-a lungul anilor, credinţa, familia şi prietenia au fost nu doar o constantă pentru mine, ci şi o sursă de confort şi alinare personală”, urmează să spună suverana.

Elizabeth a II-a poartă o rochie de cocktail din mătase şi o boşă reprezentând un scarabeu, de aur, ornată cu rubine şi diamante.

Regina a primit broşa cadou în 1966 de la ducele de Edinburgh.

Elizabeth îşi transmite mesajul aşezată la un birou, pe care se află o fotografie alb-negru în care apare alături de prinţul consort Philip şi prinţul Charles, la vârsta de şase luni, în 1948.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.