Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reguli noi pentru sistemul de management al calităţii serviciilor medicale

medici-spital-sanatate

Guvernul a stabilit introducerea unor noi reguli pentru sistemul de management al calității serviciilor medicale, modificând în acest sens Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Printr-o ordonanță adoptată astăzi, Executivul a decis înființarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, prin reorganizarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), instituție care va avea rolul să supravegheze, prin intermediul unor evaluări sistematice și prin pârghii juridice, respectarea calității actului medical în toate formele sale.

Noile reglementări creează cadrul juridic necesar pentru a extinde implementarea managementului calității serviciilor medicale, aplicat în prezent doar pentru spitale, la toate unitățile sanitare. Astfel, sistemul sanitar, în ansamblul său, va putea fi monitorizat sub aspectul respectării și îmbunătățirii calității actului medical. Toate unitățile sanitare vor intra în procesul de evaluare în vederea acreditării. Acreditarea este procesul prin care se validează faptul că serviciile medicale oferite de o unitate sanitară sunt conforme cu standardele adoptate deAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, proces în urma căruia unitățile sanitare sunt clasificate pe categorii de acreditare.

Actul normativ include, de asemenea, și alte prevederi cu privire la normele de acreditare a unităților sanitare, precum și referitoare la organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Totodată, potrivit actului normativ, cardurile naționale de asigurări sociale de sănătate care se distribuie prin serviciile poștale, vor putea fi distribuite și prin intermediul altor mijloace (de exemplu, medicii de familie).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.