Premium
În septembrie 1996, pregătindu-se pentru admiterea în NATO, Ungaria a semnat Tratatul de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate cu România. În noiembrie același an au avut loc alegeri în România iar în decembrie este votat Guvernul Victor Ciorbea din care fac parte, cu rang de ministru, doi membri UDMR. În 2000 vine la guvernare PDSR iar UDMR devin parte a noii coaliții de guvernare.
De atunci și până acum România și Ungaria au avut cel puțin patru ședințe comune de Guvern în cadrul cărora se prespune că s-a intensificat cooperarea interguvernamentală.
Zilele acestea prietenia româno-maghiară pare să se mai fi ofilit. Scandalul vânzătoarei maghiare care ar fi refuzat să servească un client s-a dezumflat. Dar scandalul liceului romano-catolic din Târgu Mureș continuă. Deja Ungaria a declarat că, în aceste condiții se va opune admiterii României în OECD.
Ce să înțelegem din aceste șicane, dar și din altele mai vechi sau mai noi? Sunt ele obișnuita curte pe care o fac partidele electoratului naționalist? Sau vorbim de o primejdie mai mare în relațiile interetnice?
Anul viitor este centenarul Marii Uniri. Sau, pentru partea maghiară, comemorarea Tratatului de la Trianon. Să ne așteptăm la ce este mai rău? Sau să așteptăm ca pragmatismul să învingă și de această dată?
UDMR
Partidul minorității maghiare a fost cheia de boltă a așa-numitei soluții românești. UDMR a renunțat de facto la pretențiile maximale de autonomie în schimbul accesului cvasi-permanent la puterea guveramentală.cru
Un rol important l-a jucat și majoritatea românească. Atât electoratul pro-occidental al CDR cât și cel mai conservator al PDSR au acceptat alianța cu un partid etnic. Deși azi acets lu ne pare o banalitate, merită insistat că asemenea aranjamente sunt extrem de rare. Partidul Național Scoțian, spre exemplu nu a avut niciodată un post de ministru în guvernul central din Marea Britanie.
Astăzi, însă, rolul UDMR pare epuizat istoric. Majoritatea concesiilor ce puteau fi obținute în cadrul actual au fost obținute deja. Alte eventuale concesii oricum nu ar mai folosi electoratului maghiar ci mai degrabă intelighenției etnice. O escaladare rațională a cerințelor nu pare nici ea posibilă. UDMR nu prea are credibilitatea sa facă asta și, oricum, în NATO și UE secesionismele nu sunt bine văzute.
În schimb, UDMR a sub-performat în zona economico-socială. Regiunile maghiare sunt printre cele mai sărace și sub-dezvoltate din România, pradă corupției și lipsei de oportunități. În plus, partidul este din ce în ce mai aproape de pragul electoral pe fondul emigrației. Numai slaba prezență la vot a majorității mai ajută UDMR să treacă pragul oficial. Este drept ca mai există un al doilea prag mai ușor de trecut de un partid regional (a se citi UDMR). Dar dacă UDMR ajunge să depindă de pragul alternativ ea devine prizoniera majorității guvernamentale care poate (aproape) oricând să anuleze pragul alternativ fără să aibă probleme cu Comisia de la Veneția.
În aceste condiții UDMR ar putea fi tentată în 2018 să joace cartea sentimental-naționalistă și să inventeze false pericole din partea majorității ca să își justifice existența.
Partidele românești
Nici de partea română lucrurile nu sunt neapărat mai roz. PNL este din ce în ce mai mult național și din ce în ce mai puțin liberal. Puținele sale baze teritoriale rămase tind să se afle în Transilvania și, în 2018, poate că liderii locali nu vor dori sau nu vor putea să reziste valului de naționalism lacrimogen.
Și mai delicat stă treaba în PSD. Social-democrații sunt moștenitorii a ce a mai rămas din naționalismul comunist și istoria re-inventată de Sergiu Nicolaescu. După 1996 partidul a purtat această moștenire cu oarecare discreție. Asta până în 2014 când Victor Ponta și, mai ales, Gabriela Firea au oferit în loc de soluții mândria de a fi român. Iar dna Firea este unul din candidații posibili pentru președinția României în 2019.
Să nu uităm nici posibilitatea ca un nou partid naționalist să apară pe fondul degringoladei marilor partide.
Ungaria
Tratatul inițial dintre România și Ungaria vorbea „buna vecinătate, respectul reciproc și colaborarea dintre cele două țări”, de „drepturile omului și libertățile fundamentale, democrație, umanism și statul de drept”, exprimând dorința ca „Europa sa devină un continent unit, al păcii, securității și cooperării pentru toate statele și popoarele”. În 1996 Ungaria era printre campionii Europei de Est, privind de la distanță efortul țărilor „balcanice” de a prinde trenul european.
Acum este mai degrabă invers.
În contextul dezintegrării valorilor liberale în zona fost-comunistă guvernele succesive ale României, așa tulburate cum au fost, sunt mai aproape de idealurile europene decât cele ale Ungariei. Ungaria privește cu neîncredere deciziile care se iau în Europa unită iar uneori cooperarea pare să se întindă mai mult spre Rusia decât spre Bruxelles.
Iar în 2018 Ungaria va avea alegeri parlamentare. Din fericire ele vor fi în primăvară relativ izolate de aniversarea a 100 de ani de la 1 decembrie 2018.
