Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Renault, proprietarul Dacia, decizie drastică după ce Spania a declarat stare de urgență

Agerpres
Renault

Producătorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat marţi încetarea operaţiunilor din Spania, în urma declarării stării de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus, transmite Reuters, conform agerpres.ro.

"Grupul Renault a decis să-şi oprească activitatea industrială în Spania pe durata stării de urgenţă. Această decizie a fost comunicată ieri sindicatelor", se arată într-un comunicat al companiei.

Spania este a doua cea mai afectată ţară din Europa, după Italia, de epidemia COVID-19. Populaţia sa de 47 de milioane de persoane se află sub un regim de restricţii parţiale pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. Oamenii au permisiunea de a părăsi locuinţele numai pentru a merge la serviciu, la farmacii sau la spital.

Medic confirmat pozitiv cu noul COVID-19: DSP face anchetă epidemiologică în acest caz


Luni, Renault a decis să oprească producţia la toate facilităţile industriale din Franţa, din cauza pandemiei. Renault a precizat că măsura va afecta 12 uzine şi 18.000 de angajaţi în Franţa.

"Continuarea activităţilor de producţie la uzinele grupului din alte ţări europene va depinde de situaţia din fiecare ţară", a precizat producătorul auto francez.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

În 2019, vânzările totale ale grupului auto Renault au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane de vehicule. În schimb, vânzările mondiale de autoturisme şi utilitare marca Dacia au crescut anul trecut cu 5,1% până la 736.570 unităţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.