Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Renault şi Nissan sunt aproape de finalizarea planului prin care vor anunţa la Londra un potenţial acord de restructurare a alianţei lor

Agerpres.ro
Renault Nissan Renault

Renault şi Nissan sunt aproape de finalizarea planului prin care luna viitoare vor anunţa la Londra un potenţial acord de restructurare a alianţei lor, deşi cei doi producători auto încă negociază condiţiile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, a declarat marţi pentru Reuters că "este încrezător" că producătorul auto francez va ajunge la un acord cu partenerul său nipon Nissan privind viitorul alianţei lor.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault - Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%, potrivit Agerpres.

Ambele părţi continuă negocierile, susţin sursele.

Deşi încă nu s-a ajuns la un acord, Renault şi Nissan au schiţat planuri privind viitorul alianţei, unul dintre ele urmând să fie prezentat în 7 decembrie la Londra. În 5 decembrie este programată o întâlnire la Paris, la care vor participa directorii generali ai Renault, Nissan şi Mitsubishi.

Dacă va fi nevoie de mai mult timp pentru negocieri, şefii s-ar putea întâlni după o săptămână, iar după finalizarea discuţiilor un anunţ ar putea fi făcut la Londra, susţin sursele.

Senard nu a dorit ă comenteze în privinţa momentului când se va ajunge la un acord, în timp ce reprezentanţii Nissan au spus că nu comentează speculaţiile, iar oficialii Mitsubishi au refuzat să comenteze.

Împărţirea drepturilor de proprietate intelectuală este unul din subiectele care îngrijorează Nissan, au precizat sursele.

Luna aceasta, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice.

Nissan şi Renault negociază intens, în scopul clarificării unei game complexe de probleme, inclusiv revizuiri juridice şi de reglementare, obiectivul fiind de a ajunge la un acord până la mijlocul lunii decembrie, susţin sursele.

Acestea adaugă că Mitsubishi nu va lua o decizie dacă va investi separat în divizia de vehicule electrice a Renault, până când Nissan nu va finaliza discuţiile cu producătorul auto francez.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.