DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Replica Asociației Industriei de Vaping din România după acuzațiile apărute la Digi 24

tigara electronica

Asociația Industriei de Vaping din România (AIV) dorește să facă o serie de precizări referitor la informațiile inexacte apărute în materialul despre vapat de pe siteul Digi24.ro de miercuri, 13 noiembrie, - https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-adolescent-a-a-avut-nevoie-de-dublu-transplant-de-plamani-dupa-ce-a-fumat-tigari-electronice-medic-nu-am-mai-vazut-asa-ceva-1216036. Articolul, care poartă titlul ” Un adolescent credea că are pneumonie, însă a avut nevoie de dublu transplant de plămâni. Medic: Nu am mai văzut așa ceva”, și pe baza căruia a fost realizată și o știre, este o preluare după o serie de materiale apărute în SUA despre cazul unui tânăr care a avut afecțiuni pulmonare ce au necesitat un dublu transplant plămâni, apariția afecțiunilor fiind puse de medicii care au tratat cazul pe seama vapatului.

Din păcate, Digi24 reia practica distribuirii unor știri la modul trunchiat, cu omiterea unor aspecte esențiale  pentru veridicitatea acestora sau chiar cu includerea unor neadevăruri care ar fi putut fi evitate cu un minimum de verificare a știrilor respective. Așa cum a fost preluată, știrea respectivă e incompletă și constituie o dezinformare a opiniei publice din România. Printre aspectele care nu au fost prezentate corect în articol se numără:

-     Articolele americane care acoperă subiectul (un exemplu aici: https://www.nbcnews.com/health/vaping/michigan-teen-needed-new-lungs-because-vaping-n1080666) menționează faptul că doctorii au refuzat să spună ce conțineau lichidele pe care le-a vapat persoana respectivă, preferând doar să transmită un mesaj anti-vapat. În acest moment, deși nu știm dacă lichidele respective erau lichide legale, sau dimpotrivă e vorba de lichide luate de pe piața neagră, cum sunt toate lichidele care au cauzat îmbolnăviri în State, se preferă totuși acuzarea fără nici o dovadă științifică a unei întregi categorii de produse, cu consecințe dezastruoase pentru lupta împotriva fumatului. Această poziție este împotriva oricăror principii profesionale, publicului fiind realmente dezinformat prin preluarea selectivă a unor informații și cazuri care nu au nimic cu produsele legale de vapat de pe piață. Conform acestui tip de gândire, la prima situație în care un tânăr face supradoză după un drog de tipul heroinei, ar trebui să interzicem toate seringile.

-     Un alt aspect asupra căruia se insistă în cadrul acestui material este că ”Autoritățile americane au raportat 39 de decese și peste 2.000 de cazuri confirmate sau probabile de afecțiuni pulmonare, provocate de țigări electronice.”, și că ” CDC a recomandat oamenilor să se abţină de la utilizarea tuturor ţigărilor electronice, deoarece nu sunt încă cunoscute cauzele specifice care au condus la bolile pulmonare.” Ambele informații sunt inexacte.

Începând de vineri, 8 noiembrie, CDC a modificat avertismentul de folosire al tuturor produselor legale de vapat, existent până atunci în anunțurile sale, reducându-l strict la produsele care conțin tetrahidrocannabinol (sau THC, o componentă psihoactivă a plantei de marijuana)- https://www.cdc.gov/tobacco/basic_information/e-cigarettes/severe-lung-disease.html. Această decizie a fost luată ca urmare a rezultatelor testelor toxicologice care au arătat că acetatul de vitamina E, folosit deseori ca și aditiv în e-lichidele care conțin THC, a fost prezent în toate probele luate unui grup de 29 de pacienți cuprins în investigații. În condițiile în care acetatul de vitamina E nu este prezent în produsele legale de vapat, CDC nu mai consideră că aceste produse prezintă un pericol pentru consumatorii adulți. CDC era ultima instituție de sănătate implicată în investigarea cazurilor din SUA care a menținut un avertisment generalizat la adresa folosirii produselor legale de vapat. Cealaltă mare  instituție americană implicată în aceste cazuri, Agenția Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) a renunțat la acest avertisment general, înlocuindu-l cu unul limitat strict la produsele care conțin THC încă din septembrie. Nu este deci adevărat ca decesele și îmbolnăvirile respective ar fi fost provocate de dispozitivele de vapat, ci de folosirea unor substanțe ilegale de pe piața neagră, precum THC și diverse substanțe aditive care nu au nimic de a face cu produsele legale de pe piață

Ca atare, AIV vă solicită publicarea unei dezmințiri a referitoare la informațiile apărute pe Digi24. Publicarea acestor informații manipulatoare și anti-vapat fac un deserviciu major sănătății publice, milioanelor de fumători din România care au nevoie de opțiuni concrete pentru a renunța la fumat, și aduc mari deservicii luptei împotriva tabacului.

Asociația Industriei de Vaping (AIV) reunește unele dintre cele mai importante companii de pe piața de vapat din România – producători, distribuitori, specialiști – cu scopul de a reprezenta acest sector de activitate în relația cu autoritățile statului și opinia publică din România. AIV  operează independent de piața de tabac, sau de farma si dorește să devină un veritabil partener al instituțiilor statului cu atribuții în zona de sănătate publică și să contribuie la o schimbare in bine pentru fumătorii din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.