USR PLUS București acuză că bugetul Capitalei propus de edilul Nicușor Dan este supraevaluat și că practica incorectă a fost folosită în bugetele anilor trecuți când primar era Gabriela Firea (PSD).
„Așa cum am subliniat în aceste zile, supralicitarea veniturilor pentru a crește cheltuieli fără acoperire (+1.8 miliarde de lei în bugetul propus, adică cheltuieli cu 26% mai mari) nu este o soluție pentru a depăși situația financiară gravă în care se află București. Practica supra-evaluării veniturilor pentru a crește în neștire cheltuielile a fost folosită în fiecare dintre bugetele anilor trecuți și este responsabilă pentru situația în care se află Bucureștiul acum. Trebuie să gospodărim responsabil banul public. Ne dorim să avem cât mai repede posibil un buget realist, care să respecte atât prevederile legale, cât și realizarea obiectivelor pe care le-am promis în fața oamenilor.
Am primit cu surprindere cerința primarului general ca USR PLUS să vină cu un proiect alternativ de buget, în condițiile în care până acum a interzis aparatului administrativ al primăriei să acorde consilierilor generali și viceprimarului USR PLUS acces la fundamentările pe venituri. Îl rugăm pe primarul general să ridice aceste interdicții și îl asigurăm de deschiderea noastră pentru reluarea discuțiilor, astfel încât să facem un buget corect și responsabil pentru bucureșteni”, a scris USR PLUS București pe Facebook.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-a declarat "total nemulţumit" că începerea investiţiilor şi plata datoriilor riscă să întârzie, având în vedere că în şedinţa CGMB de miercuri bugetul Bucureştiului pe anul 2021 nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat şi a precizat că aşteaptă de la USR PLUS propria variantă de buget, care să respecte obiectivele de investiţii deja discutate, dorinţele bucureştenilor şi în acelaşi timp să nu arunce Primăria Capitalei în incapacitate de plată.
Comentează