Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, primiţi de Iohannis la Cotroceni/ VIDEO

iohannis asociatia 21 decembrie 1989

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a primit miercuri, 21 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

În debutul întrevederii, Preşedintele României a exprimat recunoştinţa față de sacrificiul și curajul participanților la Revoluția din 1989 și a reiterat totodată aprecierea faţă de acţiunile iniţiate, de-a lungul timpului, de membrii asociației pentru ca instituțiile statului să restabilească adevărul şi pentru tragerea la răspundere a celor vinovați.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța deosebită a cauzelor privind Revoluția din 1989 și Mineriada, întrucât o democraţie veritabilă este așezată doar pe bazele solide ale adevărului și dreptății. Preşedintele României a evidenţiat că Justiţiei îi revine responsabilitatea de a stabili adevărul, arătându-şi în același timp convingerea că Ministerul Public va întreprinde toate demersurile în vederea soluționării acestor cauze. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a arătat că cele două cauze reprezintă o restanţă majoră a Justiţiei şi a accentuat necesitatea unei decizii clare şi rapide, stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi din timpul Mineriadei.

Preşedintele României a subliniat că adevărul trebuie să iasă la suprafaţă şi că îşi va exercita toate atribuţiile constituţionale astfel încât să existe o soluţionare temeinică şi legală a acestor cauze. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat încrederea că Procurorul General va urma întocmai programul la care s-a angajat la începutul mandatului în fruntea Ministerului Public: realizarea unor anchete efective în Dosarele Revoluţiei şi Mineriadei şi finalizarea investigaţiilor în sensul identificării persoanelor responsabile, inclusiv a decidenților politici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.