Premium
Zilele trecute în Moldova a fost dat publicității un sondaj realizat de IMAS, ce prezenta câteva aspecte extrem de interesante atât despre vectorul geo- politic al țării, despre situația politică, cât și despre tendințele curentului unionist. Pentru a înțelege mai bine ”tabloul” din Moldova, l-am intervievat pe Doru Petruți, directorul institutului de sondare IMAS (Moldova):
Cum considerați că arată ”tabloul de țară”, cum vedeți evoluțiile, ținând cont că dumneavoastră realizați permanent sondaje și puteți vedea tendințele?
Sondajul recent publicat ar putea fi considerat și un fel de bilanț după doi ani de guvernare. Am văzut în presa din Republica Moldova un val de optimism în urma rezultatelor înregistrate. Nu cred că este cazul unui entuziasm excesiv și voi explica și de ce anume. Sigur, e dreptul fiecărei tabere să privească datele din ce perspectivă dorește, dar eu, ca sociolog, sunt obligat să evidențiez curentele majoritare de opinie și trenduri, tendințe care s-au înregistrat în toată această perioadă.
Tabloul general rămâne dominant negativ; la fiecare indicator avem aproximativ jumătate sau chiar trei sferturi percepții negative și cel mult neutre. Lucrurile trebuie analizate pornind de la situația practic catastrofală de la începutul lui 2016 când peste 90% dintre cetățenii moldoveni considerau că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Nu știu dacă poate fi considerat neapărat un succes, dar, în sondajul curent, la fel de negativiști au rămas 74% dintre respondenți. De fapt, evoluția percepțiilor pe palierul socio-economic a înregistrat în 2016 mai degrabă o reducere a negativismului și o trecere treptată spre zona neutră, mai moderată. Iar acest proces a durat aproape tot anul 2016; a fost anul în care percepțiile pozitive nu depășeau 5%-10%. După crizele multiple și prelungite din 2015, cetățenii moldoveni au avut nevoie de un an în care s-au decis doar în privința “hai să le acordăm o șansă”. În 2017 însă, s-a trecut la o plajă de percepții pozitive ce s-au situat pe intervalul 15%-20%; astfel, 16% spun că trăiesc mai bine decât acum un an, 19% sunt destul sau foarte mulțumiți de viața pe care o duc, iar încrederea în Guvern a ajuns la 21% (după 4%-5% la începutul lui 2016). Sigur, situația e departe de a fi roz, dar și neglijarea acestor evoluții e o greșeală care o să îi coste pe mulți la alegeri. Personal, consider că una din cele mai importante evoluții e legată de optimismul social; la începutul lui 2016 aveam de trei ori mai mulți pesimiști decât optimiști. După doi ani de la această situație, sondajul [IMAS] arată un raport de 30% la 23% în favoarea optimiștilor. Așadar, evoluțiile din măsurările sociologice din 2017 ar putea fi sintetizate în sintagma “hai să vedem ce puteți face”.
Unde e problema? Care sunt cele mai grave probleme pe care cetățeanul le resimte?
Din perspectiva cetățenilor, nu este doar o problemă, din păcate. Dar, topul primelor cinci probleme ar putea fi sintetizat prin “kitchen table”; cu alte cuvinte, “ce punem pe masa din bucătărie sau în frigider”, dacă doriți. Toate aceste probleme, care figurează în partea de sus a clasamentului, au în comun economicul: locuri de muncă, salarii, pensii, prețuri, sărăcie, economie slab dezvoltată. Chiar și corupția este tot mai mult privită prin prisma privării de șanse pentru a avea acces la un loc de muncă bine plătit, la impactul ei asupra economicului, dar, desigur, păstrează și săgețile trimise către clasa politică și sistemul de justiție. Unele părți ar putea fi considerate bune și aici - în primul rând, ponderea celor care în mod spontan indică aceste probleme este într-o oarecare scădere, dar rămân totuși la cote destul de ridicate, în jurul a 30% fiecare din problemele menționate în partea de sus a clasamentului. În anii trecuți, eram obișnuiți să vedem corupția în fruntea clasamentului cu 45%-50%, uneori chiar depășind 50% din răspunsurile participanților la sondaje; acum, corupția este pe locul trei în acest clasament cu 29%. Greu de spus deocamdată dacă acest lucru s-ar datora unor măsuri reale puse în practică de actuala putere (inclusiv cele de PR, imagine) sau sunt alte probleme în viața cetățenilor care au devenit mai stringente.
Am văzut o rată crescută a celor care optează ca Moldova să rămână pe drumul său spre vest, de asemenea am văzut o rată crescută a procentului curentului unionist. Care credeți că sunt cauzele?
Mă întorc puțin la entuziasmul de care vă spuneam la început. O componentă a acestui entuziasm am văzut că este și procentul record de 60% a celor care susțin aderarea Republicii Moldova. Numai că acest nivel e foarte dependent de știrile care vin dinspre UE privind finanțările și declarațiile de susținere, dar și de prestația guvernării. În prima parte a lui 2017 când erau blocaje, tensiuni și condiționări, acest suport era semnificativ mai scăzut. Acum venim după declarațiile privind macro-finanțarea Republicii Moldova și mai multe întâlniri la nivel european, iar aceste lucruri s-au resimțit imediat și în sondaje. Ușor de atins dar greu de menținut acest nivel pentru că are nevoie să fie susținut în permanență de evenimente și noutăți pozitive. Oricum, am asistat la cea mai mare diferență între vectorul european și cel euroasiatic (peste 15% diferență). Alți entuziaști grăbiți sunt unioniștii, înflăcărați serios după 32% punctați în acest sondaj. Problemele sunt mult mai profunde la acest capitol și nu știu dacă putem dezvolta acum prea mult tema, nefiind un sondaj de profunzime în acest sens. Nu asistăm decât la o activizare de discurs și de prezență în teritoriu, activizare la care tot greul îl poartă fostul președinte al României, Traian Băsescu. Iar asta ar trebui să ne spună cel puțin un lucru: adepții unionismului s-au dezamăgit crunt în toți politicienii moldoveni care au dus acest drapel și își reinvestesc speranțele într-un politician din exteriorul Republicii Moldova. Ăsta e și motivul primelor apariții în sondaje pentru PUN, dar pragul electoral e încă destul de departe.
Ce puteți să ne spuneți despre tabloul politic?
Să fim bine înțeleși, dominanta este lipsa încrederii atât pentru politicieni, cât și pentru partide. Odată cu scăderea ratingului Președintelui Igor Dodon, nu mai avem nici un politician la care procentele din dreptul aprecierii să le depășească ca pondere pe cele ce exprimă neîncrederea. Dar, în cele din urmă, oamenii trebuie să aleagă între ce au la dispoziție.
PSRM, Igor Dodon - pentru unii, poate părea surprinzătoare evoluția descendentă a PSRM și a Președintelui Igor Dodon. Ca să înțelegem această evoluție, ar trebui să analizăm din nou lucrurile din 2016. Președintele de atunci al PSRM, Igor Dodon, s-a pregătit foarte bine pentru campania electorală, etapizat, iar în toamna lui 2016 a început să adune electorat suplimentar celui tradițional de (extremă) stânga, votanți suplimentari, nu neapărat foarte loializați. A fost o reinvestire a încrederii și speranțelor, perioadă care a durat câteva luni, chiar și după investirea lui Igor Dodon în fotoliul de președinte. După mijlocul lui 2017, în ciuda lucrurilor vehiculate de opoziție privind o eventuală înțelegere între PSRM și PDM, au urmat acțiuni de PR, cu populisme prea exagerate care în cele din urmă sau întors împotriva domniei sale. A urmat greșeala tehnică privind refuzul de numire a Ministrului Apărării și cartonașul galben primit de la Curtea Constituțională; apoi, o acțiune foarte prost calculată privind referendumul de demitere a Primarului Municipiului Chișinău. Cumulate, toate aceste au făcut ca PSRM și Igor Dodon să se întoarcă, de fapt, la pragurile de credibilitate și intenție de vot dinaintea campaniei electorale din 2016, dar este un fenomen pe undeva normal, pe care îl înregistrează și președinții din alte țări după investire. Noutatea în Republica Moldova a constat în faptul că s-a menținut o perioadă destul de lungă cu un rating ridicat. Cu alte cuvinte, tot capitalul suplimentar acumulat de socialiști de la acea campanie încoace a fost risipit. Nu e însă totul clar, depinde cum vor continua socialiștii. Dacă această tendință se va confirma și în sondajele următoare, atunci e posibil să fie afectate și segmente de electorat deja mai loializate ale PSRM-miștilor. Dar, pe de altă parte, PSRM a rămas cam singur ca opțiune pentru electoratul de stânga și asta îi lasă în permanență un câmp mare de manevră.
PDM - toate tunurile, dar și reflectoarele sunt îndreptate către ei. Singura lor șansă este să reușească, în timpul rămas până la alegeri, să livreze cât mai multe beneficii cetățenilor. Tripleta Candu-Filip-Plahotniuc reușește să adune timid puncte. Câteva inițiative bune promovate de Președintele Parlamentului, Andrian Candu, au mai luminat credibilitatea acestei instituții, aflate deseori la capătul clasamentelor de credibilitate, dar i-au asigurat constant un rating de peste 20% în sondaje. Premierul Pavel Filip s-a consolidat, obținând constant note bune din partea a 30%-35% dintre respondenți. Tot mai des asociat cu domeniul politic și cu partidul pe care îl conduce, Vlad Plahotniuc are o evoluție constantă - în aceeași perioadă a lui 2016, adică momentul când trecea la conducerea PDM avea un rating ce nu depășea 7%; în medie, a adunat practic câte 1% în fiecare lună, iar finalul lui 2017 îl găsește la 21%.
Vârful de lance al opoziției (partidul doamnei Maia Sandu - PAS) nu a reușit menținerea capitalului adunat în campania electorală din noiembrie 2016 pentru funcția de Președinte. Au urmat multe luni în care agenda de acțiuni post-campanie a fost practic zero pe linie, iar PAS s-a întors rapid la 15%-18% (de circa trei ori mai puțin decât scorul doamnei Maia Sandu din turul II al alegerilor). Au urmat evoluții oscilante, cu aceleași perioade șterse, lipsite de acțiuni și intervenții, în ciuda atâtor oportunități. Un pas relevant a fost lupta dusă legată de schimbarea sistemului electoral, dar și atunci decizia a fost de a muta lupta în extern, iar asta s-a transformat treptat tot într-o slăbiciune. Continuă să fie privită mai degrabă ca un ideal decât ca un politician cu adevărat puternic care să poată duce lupte politice și să poată rezolva ceva pentru cetățeni. PAS rămâne, ca și liderul său, în continuare în zona emoțiilor, a motivațiilor de vot construite pe lupta împotriva oligarhilor. Toate acestea nu numai că obosesc și plictisesc la un moment dat, dar în mod clar arată că evoluțiile din sondaje sunt în cel mai bun caz oscilante.
Ce credeți că va urma? Vor fi schimbări majore până în alegerile din 2018?
Cu un votant tot mai circumspect și pragmatic, guvernarea capitalizează lent, în pași mici, dar parcă tot mai siguri. Și e de înțeles; valul de neîncredere la preluarea guvernării în 2016 era uriaș. Stânga socialistă, limitată în acțiuni și posibilități concrete de a puncta în fața electoratului, dă semne de reîntoarcere la scoruri care nu mai par de speriat, dar deloc de neglijat. Dreapta rămâne fragmentată, haotică și incoerentă; în ciuda atâtor oportunități de a critica acțiunile guvernării, de a face o opoziție care să adune mase largi, nu reușesc să înregistreze creșteri în sondaje, dar, ar putea fi considerată și o performanță un rating de 5%-15% în condițiile în care nu faci mare lucru.
