Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Republica Moldova, țara cu o criză politică permanentă

parlamentMoldova

Evenimentele din ultimele săptămâni vin să ne arate, încă o dată, că în Republica Moldova criza politică este la ea acasă. Dacă am număra zilele de criză am observa că sunt mai numeroase în comparație cu zilele de stabilitate politică. Și asta nu se întâmplă de ieri de azi, ci din 2009. Crizele politice apar în Moldova mai des ca ciupercile după ploaie. De ce? Simplu! Pentru că avem un stat captiv, instituții paralizate, plus oameni politici care nu înțeleg că au de condus o țară. Interesele de afaceri țin uneori locul ” politicii de stat”.

Populația din Republica Moldova nu are încă sentimentul ”conștiinței naționale”. Am putea spune că e normal dacă ne uităm un pic la istoria țării.  În anii trecuți existau panouri publicitare în Moldova care încercau să promoveze spiritul moldovenismului, al patriei, al apartenenței cetățenilor la o țară și nu doar la un teritoriu. Problema vine, însă, de la politicienii care ar trebui să o inoculeze, să formeze acest sentiment, însă nici ei nu înțeleg sentimentul și își bat joc, sfidând astfel interesele propriei țări.

Criza politică în Moldova este o obișnuință. Uneori criza este provocată din senin, în timp ce în alte ocazii se gândesc scenarii pentru a duce situația politică în acel loc pentru a urma o resetare și o modificare în proporția funcțiilor care se împart.

Președintele Nicolae Timofti a încercat în ultimele zile să impună un premier, dar nu a reușit. Era previzibil. Acum situația este la mâna partidelor politice. Încep negocierile. Asta în condițiile în care în Moldova se negociază totul, inclusiv funcția de procuror general. Vor urma zile întregi de negocieri. PDM va fi cel care va conduce jocul datorită numărului cel mai mare de deputați, după ce Plahotniuc a scos asul din mânecă și și-a adus deputații comuniști pe care îi controla. Partidul lui Filat este în degringoladă și din prima mâna, la strigare, a ajuns ultima. Ghimpu, probabil, va încerca să intre într-o alianță, dar fără comuniștii sau socialiștii lui Dodon. Cifrele nu arată o situație clară. Vechea alianța de guvernare nu are încă toate voturile necesare pentru a-i impune lui Timofti un premier.

Va exista, însă, un atu important în mâna foștilor aliați: frica de anticipate. Actualele partide parlamentare, mai puțin socialiștii lui Dodon, se tem de aceste alegeri. Nimeni nu vrea să își piardă locul de parlamentar. Mai bine criză politică, decât alegeri anticipate. Comuniștii lui Voronin sunt prinși ca în menghină, la fel și vechile partide din Alianța de Integrare Europeană.

Chiar dacă se va ajunge la o soluție privind desemnarea unui premier, dacă guvernul format de acesta va trece în parlament, Moldova nu va ieși din criza politic. Va fi un Guvern cu o minimă susținere, va fi un Executiv marionetă care va trebui să administreze o țară săracă, dar să satisfacă poftele unor politiceini flămânzi de bani și putere.

Ca un cetățean de rând, nu poți să nu te întrebi: Până când va rezista o țară care este permanent într-o criză?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.