Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Restricții de circulație din cauza viscolului și ninsorii în județe din Transilvania și Moldova

gds.ro
drum inchis

Pe mai multe artere din țară sunt în vigoare restricții sau se circulă cu dificultate duminică dimineața din cauza viscolului și a ninsorii, anunță Centrul Infotrafic, potrivit MEDIAFAX.

Astfel, din cauza viscolului din ultimele zile, este în continuare instituită restricție de circulație pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care tranzitează trei artere rutiere din județul Botoșani, respectiv DN 29 Săveni – Manoleasa, DN 29A Darabani – Rădăuți-Prut și DN 24C Ștefănești – Românești.

Nu sunt anunțate, duminică dimineața, alte drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

La această oră, ninge slab pe mai multe artere din județele Bihor (DN 75 Măgura-Vârtop), Alba (DN 75 Scărișoara-Vârtop), Maramureș, Satu Mare (DN 19, DN 19A), Mureș, Iași și Suceava, însă nu este afectat traficul rutier.

Vezi și: Cine sunt cei şapte republicani care au votat împotriva lui Trump în procesul de impeachment

În cursul dimineții de duminică, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două mașini, pe autostrada A1 București-Pitești, sensul către Capitală, la kilometrul 21, în zona localității Ciorogârla, județul Giurgiu. Impactul s-a soldat cu rănirea unei persoane, ce a fost transportată la spital, fără să fie afectată circulația în zonă.

Pe autostrăzile A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea, circulația se desfășoară în condițiile unui carosabil uscat, valorile de trafic fiind reduse.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au mașina echipată corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan și să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.