Restricții de circulație pe Transfăgărășan și Transalpina de marți

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-10-2020

Actualizat: 16-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sectoarele de munte ale DN 7C - Transfăgărăşan şi DN 67C - Transalpina vor fi închise circulaţie, începând de marţi. Astfel, pe Transfăgărăşan nu se va mai circula între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, iar pe Transalpina între Rânca şi Curpat, informează News.ro.

Citește și: Judecătoarea Evelina Oprina își anunță candidatura la președinția CSM - Reacție la scandalul dosarului penal clasat de SIIJ

Conform Normativului AND 615-2020 privind circulaţia rutieră pe drumurile montane DN 7C (Transfăgărăşan) şi DN 67C (Transalpina), începând de marţi, 20.10.2020, circulaţia rutieră va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor menţionate, a anunţat, vineri, CNAIR.

Astfel, se va închide traficul pe DN 7C între km 104+000 (Piscu Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă) şi pe DN 67C - între km 34+800 (Rânca) şi km 79+200 (Curpat).

"Precizăm că măsura închiderii circulaţiei rutiere pe aceste secotare de drum a fost luată pentru siguranţa participanţilor la trafic, având în vedere fenomenele meteorologice imprevizibile ce pot apărea în orice moment în aceste zone", au mentţionat reprezentanţii CNAIR.

Transfăgărăşanul este închis anual, în perioada iernii, când circulaţia rutieră nu se mai poate desfăşura în siguranţă. Cât Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Bâlea Lac se ajunge doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri