Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Restrictiile s-au relaxat și vânzările din categoria Fashion au crescut cu 22,3% pe platforma 2Performant

BestSecret
haine online

Valoarea vânzărilor pentru magazinele online din categoria Fashion existente în platforma 2Performant.com a crescut cu 22,3% în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, până la 6,81 milioane de euro (fără TVA), arată rezultatele unei analize a companiei, publicate miercuri pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2021, valoarea coşului mediu în categoria Fashion din platforma de eCommerce a fost de 46,87 euro (fără TVA), mai mult cu 20,8% comparativ cu primele şase luni ale anului trecut.

La nivelul lunii iunie 2021, odată cu relaxarea restricţiilor şi reluarea evenimentelor, dar şi a vacanţelor şi călătoriilor, interesul pentru produsele din categoria analizată a fost în creştere la hainele şi accesoriile pentru evenimente, în special pentru botezuri şi nunţi. În acest context, valoarea vânzărilor s-a majorat cu peste 40% faţă de iunie 2020, iar traficul adus magazinelor online din platformă a crescut cu 21,2%.

Conform analizei, în primele şase luni ale anului în curs, pentru fiecare euro investit în marketingul afiliat, un magazin online a câştigat, în medie, 12,54 euro, cu 24,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

De asemenea, rata de conversie la nivelul categoriei Fashion a fost de 2,04%, în timp ce comisionul câştigat de către afiliaţi la fiecare vânzare s-a situat la 8%.

Analiza 2Performant a fost efectuată în baza datelor disponibile în platforma de marketing afiliat 2Performant.com despre comerţul online, obiceiurile de consum, dar şi despre rezultatele obţinute prin marketingul afiliat. În cadrul platformei de marketing sunt înrolate 133 de magazine online din categoria Fashion.

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează şi monetizează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat şi influencer marketing.

Compania este listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul 2P, şi a reuşit în cei 12 ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 259 de milioane de euro, prin mai mult de 458 de milioane de click-uri, pentru 785 de jucători din eCommerce din România şi din regiune, din peste 30 de industrii, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.